Aflată în plin scandal cu propriul manager, trupa de la "Maria Filotti" s-a întors de la Festivalul Internaţional de Teatru din Shumen (Bulgaria) cu un trofeu. Actorii brăileni i-au impresionat pe cei aproximativ 300 de spectatori bulgari şi pe membrii juriului cu spectacolul "Sufletul. Puncte de veghere" regizat de Radu Afrim, fiind recompensaţi de organizatori cu Premiul pentru interpretare. Teatrul "Maria Filotti" a intrat în competiţie cu alte instituţii de profil din Bulgaria, Macedonia şi Rusia.
Jocul excelent al actorilor brăileni şi inspiraţia actriţei Liliana Ghiţă, care şi-a rostit o parte din replici în limba bulgară, nu au trecut neobservate de un juriu format din personalităţi marcante ale teatrului din ţara vecină.
"Sufletul. Puncte de veghere" (după "Eine Heikle Sache, die Seele" al autorului bulgar Dimitre Dinev) este povestea tragicomică a emigrantului din estul Europei, trasă prin filtrul fanteziei marca Radu Afrim.
"Sufletul. Puncte de veghere" s-a jucat pentru prima dată la Brăila pe 27 septembrie 2009 şi a ridicat mai apoi, în 2010, sălile în picioare la Festivalul de Teatru EuroArt (Iaşi) şi la Festivalul Internaţional de Teatru BITEI, "Bienala Teatrului Eugene Ionesco" (Chişinău). Din distribuţie fac parte Liliana Ghiţă (Sladka Srebreva), Alin Florea (Josef Schutt), Liviu Pintileasa (Zeko Zekov), Emilian Oprea (Bora Soric), Mihaela Trofimov (Nadeshda Prekupenko), Dan Moldoveanu (Nikodim Stavrev), Monica Zugravu Ivaşcu (Pavlina Stavreva), Claudiu Urse (Dobrich), Adrian Ştefan (Stoicicov), George Crintă (Todor) şi Ionel Spălatu (Franz Bayer). Coregrafia este semnată de Andreea Gavriliu, sunetul de Marian Ecmegian. Ilustraţia muzicală îi aparţine lui Radu Afrim, selecţia costumelor a fost făcută de Ana Pavel, iar costumele actriţei Liliana Ghiţă au fost realizate de Cosmin Florea. Septimiu Stoica l-a asistat pe regizorul Radu Afrim.