Estidezamagit. Dezamagit esti de ultima carte a marelui scriitor... X. si dezamagirea este cu atit mai mare cu cit cartea a fost superlaudata, promovata... si nu numai de revistele literare, dar si pe calea cea mai performanta, adica de la om la om: discutii particulare, bloguri etc.
Esti dezamagit cititnd carti scoase la edituri de top, in care gasesti cacofoniile, ligamentele (ceva de tipul acesta) pe care le intilesti doar la “produsele“ editurilor care lucreaza fara redactori si fara corectori (vom ajunge curind si in situatia de a lucra fara scriitori?).
Esti dezamagit de editura Y care ti-a scos cartea dupa un an de tergiversari, iar cind a iesit, in sfirsit, din tipografie, vezi ca numele tau abia se vede, coperta este prea intunecata, culorile inghitind desenul. Dupa 30 de pagini citite vezi ca paginile se desprind. Vezi ca redactorul ti-a intrat cu nonsalanta (si cu bocancii, evident, asa simte orice scriitor) in text, “indreptindu-ti“ pe ici, pe colo, expresii, cuvinte, aranjari in pagina. Apoi, dupa o vreme, ti se scoate ochii ca nu se vinde cartea. Ca sta in librarii (cazul fericit! - sint edituri care nici asta nu fac) de-atita vreme si ea nu se vinde. Nu sare in bratele potentialului cumparator. Dar reclama? Promovarea cartii? “Cartile bune se vind singure“ - e raspunsul preferat al editorului. Da. si scriitorii celebri se vind.
Cum or fi ajuns toti astia celebri? Ei n-au mai debutat? Au inceput cu a cincea carte?
Esti dezamagit de tine ca scrii prea putin. Ca timpul tau (viata ta) se scurge facind banii necesari subzistentei acceptind diverse joburi, mai mult sau mai putin apropiate de ceea ce-ti doresti. Sau, si mai pervers, publicind cartile altora. Ce imensa bucurie sa vezi publicate cartile altora!
Si intre timp vijjjj, vijjjj! Trece viata pe linga tine. Te trezesti la o virsta, cu douazeci si ceva de carti incepute, pe care nimeni, nici macar tu, nu le va mai putea scrie. Si te uiti in urma si zici... Ce zici?
Ultima dezamagire. Literara si asta, fireste.
Esti dezamagit cititnd carti scoase la edituri de top, in care gasesti cacofoniile, ligamentele (ceva de tipul acesta) pe care le intilesti doar la “produsele“ editurilor care lucreaza fara redactori si fara corectori (vom ajunge curind si in situatia de a lucra fara scriitori?).
Esti dezamagit de editura Y care ti-a scos cartea dupa un an de tergiversari, iar cind a iesit, in sfirsit, din tipografie, vezi ca numele tau abia se vede, coperta este prea intunecata, culorile inghitind desenul. Dupa 30 de pagini citite vezi ca paginile se desprind. Vezi ca redactorul ti-a intrat cu nonsalanta (si cu bocancii, evident, asa simte orice scriitor) in text, “indreptindu-ti“ pe ici, pe colo, expresii, cuvinte, aranjari in pagina. Apoi, dupa o vreme, ti se scoate ochii ca nu se vinde cartea. Ca sta in librarii (cazul fericit! - sint edituri care nici asta nu fac) de-atita vreme si ea nu se vinde. Nu sare in bratele potentialului cumparator. Dar reclama? Promovarea cartii? “Cartile bune se vind singure“ - e raspunsul preferat al editorului. Da. si scriitorii celebri se vind.
Cum or fi ajuns toti astia celebri? Ei n-au mai debutat? Au inceput cu a cincea carte?
Esti dezamagit de tine ca scrii prea putin. Ca timpul tau (viata ta) se scurge facind banii necesari subzistentei acceptind diverse joburi, mai mult sau mai putin apropiate de ceea ce-ti doresti. Sau, si mai pervers, publicind cartile altora. Ce imensa bucurie sa vezi publicate cartile altora!
Si intre timp vijjjj, vijjjj! Trece viata pe linga tine. Te trezesti la o virsta, cu douazeci si ceva de carti incepute, pe care nimeni, nici macar tu, nu le va mai putea scrie. Si te uiti in urma si zici... Ce zici?
Ultima dezamagire. Literara si asta, fireste.
