Foştii abonaţi ai CET îşi plâng de milă. Ei au constatat că ajutoarele acordate de municipalitate pentru procurarea unei centrale termice de apartament sau unei surse alternative de încălzire cu gaz sau energie electrică nu fac altceva decât să-i "amăgească". Asta este impresia câtorva beneficiari ai ajutoarelor de încălzire, care au plecat de la ghişeele Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Brăila, buni de plată. Cel puţin aşa îşi "pledează" cazul Ciprian Costache, care a intrat în posesia banilor pentru a-şi cumpăra o sursă de încălzire, dar s-a trezit că angajaţii DAS i-au refuzat factura pentru un instant de apă electric. Un aparat pe care şi l-a achiziţionat odată cu alte două aeroterme de perete, acestea din urmă fiind decontate de către Serviciul public. Per total, toate aceste trei achiziţii valorau aproximativ 700 lei. Dar pentru că nu şi-a permis să scoată bani în plus din buzunar pentru instant, brăileanul riscă acum o poprire pe venitul lunar, după cum atrage atenţia conducerea DAS Brăila. "Dosarul l-am făcut pentru o mătuşă de a mea, ea fiind bătrână nu poate să se deplaseze. I-am făcut toate formalităţile şi, în momentul când am depus dosarul, mi s-a cerut să aduc o factură proformă. Ea neavând bani ca să-şi cumpere o centrală a optat pentru încălzire electrică. Şi am ales să cumpăr două aeroterme de perete şi un instant pentru încălzirea apei. Numai că mi s-a zis că aerotermele se aprobă, dar instantul nu se poate aproba pentru că e vorba de aparate de încălzit camera, nu apa. Mi-au zis că trebuie să le înapoiez contravaloarea instantului, adică în jur de 300 lei. Eu nu le-am dat niciun ban. Sunt curios ce se va întâmpla în continuare. Am impresia că ei privesc lucrurile precum calul cu ochelari", ne-a spus nemulţumit beneficiarul.
"E clar că omul trebuie să înapoieze banii!"
Contactat şi întrebat despre aplicabilitatea legii în acest caz, directorul DAS Brăila, Nicoleta Oancea, ne-a mărturisit că angajaţii instituţiei nu fac altceva decât să respecte prevederile legale şi că acest dosar nu face nicio excepţie. Conducerea instituţiei subordonate Primăriei face referire mai exact la proiectul de hotărâre aprobat în 30 octombrie 2013, în Consiliul Local Municipal, în care se arată că valoarea sprijinului financiar este de 1.800 lei pentru procurarea unei centrale termice de apartament pentru încălzire şi apă caldă şi până la 800 lei pentru procurarea de surse alternative, cu gaz sau energie electrică, pentru încălzirea apartamentului. "Instantul de apă nu este considerat o sursă de încălzire a locuinţei. Asta este prevederea legală şi nu o pot depăşi sub nicio formă! Omul respectiv a avut două posibilităţi, centrală, care asigura şi căldură şi apă caldă, sau sisteme electrice. Factura s-a aprobat pentru o sursă de încălzire a camerei, în niciun caz pentru apă. Nu ajungem chiar la executare silită, dar e clar că omul trebuie să înapoieze banii! În caz contrar, se face poprire pe salariu sau pensie", a fost răspunsul şefei DAS, Nicoleta Oancea.
Trebuie amintit că acordarea acestui sprijin financiar de la bugetul local pentru procurarea unei centrale termice de apartament sau altei surse alternative de încălzire este pentru sezonul rece noiembrie 2013 - martie 2014. Banii se dau doar persoanelor debranşate de la CET, care se încadrează în condiţiile prevăzute în proiect.