Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (SIA) din Galaţi poartă emblema tradiţiei, fiind cea mai veche facultate în domeniu din ţara noastră, dar totodată şi a performanţei, aliniindu-se astăzi în randul celor mai moderne, cu dotări şi corp profesoral de renume.
Ca unic centru de pregătire a specialiştilor din industria alimentară şi industrializarea peştelui o lungă perioadă de timp, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi a răspuns cerinţelor sociale, pregătind un număr mare de specialişti, acumulându-se un adevărat tezaur de tradiţie, experienţă şi realizări atât în domeniul didactic, cât şi al cercetării ştiinţifice.
Obiectivul principal este pregătirea resursei umane capabile, ingineri capabili să stăpânească cele mai performante tehnici de conducere a activităţilor de producţie de industrie alimentară, acvacultură şi industrializarea peştelui, cercetare şi proiectare, în acord cu tendinţele moderne pentru producerea de alimente sănătoase, promovarea economiei circulare şi creşterea calităţii vieţii.
Învăţământul superior de industrie alimentară, acvacultură şi industrializarea peştelui de la Galaţi derulează programe de studiu de licenţă, master şi doctorat acreditate şi recunoscute la nivel naţional şi internaţional.
Toate programele de studii organizate în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor sunt acreditate ARACIS, multe dintre ele fiind încadrate în categoria A, care reprezintă cel mai înalt grad de recunoaştere a performanţelor educaţionale şi de cercetare.
Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi are cea mai modernă şi performantă infrastructură pentru practica studenţilor, aceasta permiţând formarea unor competenţe temeinice în calificarea de inginer pentru industria alimentară. Staţiile pilot pentru prelucrarea cărnii, laptelui şi producerea berii constituie locul în care tinerii învaţă, experimentează şi pun în practică cunoştinţele acumulate, asigurând o pregătire temeinică şi competitivă, conform cerinţelor pieţei forţei de muncă la nivel naţional, dar şi mondial. Acestă infrastructură modernă s-a realizat prin derularea proiectelor de cercetare, de reabilitare si modernizare şi asigură astăzi condiţii pentru activităţi didactice, de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul industriei alimentare, nutriţiei, siguranţei alimentare, calităţii produselor şi protecţiei consumatorului, precum şi a biotehnologiei aplicată în ştiinţa alimentelor.
Cercetarea ştiinţifică este realizată în centrele de cercetare organizate la nivelul facultăţii:
» Centrul integrat de cercetare, expertiză şi transfer tehnologic în industria alimentară, acronim Bioaliment - TehnIA
» Centrul de cercetare Ecologia şi Exploatarea Bioresurselor Acvatice - EEBA
» Centrul român pentru Modelarea Sistemelor Recirculante de Acvacultură - MoRas.
Rezultatele sunt meritorii, cadrele didactice, alături de studenţii facultăţii, se mândresc cu numeroase realizări dintre care pot fi amintite:
» Medalii obţinute la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva - Medalie de aur în 2017, Medalie de argint în 2014,
» Premiul special acordat de Association Russian House for International Scientific and Technological Cooperation în 2017, pentru produsul inovativ pate vegetal.
» Premiul pentru cel mai inovativ produs în 2016 la concursul profesional Ecotrophelia.
» Premiul special pentru gust autentic la conferinţa Interferenţe Culturale în Gastronomie Sibiu. 2017.
» Premiul al II-lea la competiţia organizată la nivel naţional Unilever Engineers' League, în 2016.
» Marele premiu din partea Supremia Grup Alba Iulia, în cadrul programului Debut în carieră, derulat în parteneriat în anul 2016.
Pe baza cunoştinţelor temeinice dobândite şi a competenţelor deţinute, precum şi a orizontului dechis către cercetare, dezvoltare şi inovare, studenţii gălăţeni sunt recrutaţi încă din timpul facultăţii de către agenţii economici, companii multinaţionale din ţară şi străinătate, gradul de angajabilitate în domeniul absolvit fiind, în medie, de 80%.
Câteva exemple de companii în care absolvenţii ne reprezintă cu cinste sunt: SC Bere Ursus SA, SC Bergenbier SA, SC Timişoreana SA, SC Velpitar SA, SC Dobrogea Grup SA, Patronatul Roman pentru Panificaţie, SC Prutul SA Galaţi, SC Gamacris SRL Galaţi, SC Arcada Galaţi, , , SC Contec Foods SA, SC Saltempo Galaţi, SC Marex SRL Brăila, Grupul Cris-Tim 2 Prodcom S.R.L Bucureşti, SC Baltic Marine Grup SRL Bucureşti, ANSVSA, OPC, Kaufland România, Auchan Group, Selgros Cash&Carry , SC Lyra Tour Galaţi, SC Dunărea SA Galaţi, SC Supremia Grup, Christian Hansen Romania, SC Enzyme&Derivates SA România,Supremia Grup, Sodinal etc. precum şi numeroase firme de consultanţă, laboratoare de analize, consultanţă nutriţională (prin programul de master Nutriţie), expertize şi certificare, învăţământ şi cercetare ştiinţifică.
Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi (www.sia.ugal.ro; facebook: Facultatea de Ştiinta şi ingineria alimentelor) dezvoltă astfel un parteneriat durabil între între mediul academic, de cercetare şi mediul economic şi social, adaptându-şi permanent activitatea în acord cu tendinţele de formare profesională şi cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare de pe plan naţional şi internaţional.