Mergi la conţinutul principal

Deutsche Welle - România risca sa piarda fondurile structurale neutilizate în favoarea Greciei

"Ne vom asigura ca fonduri structurale europene si alte instrumente vor fi mobilizate pentru ca Grecia sa fie reasezata pe drumul cresterii economice si a crearii de noi locuri de munca", a anuntat dupa reuniune presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
La rândul sau, presedintele francez, Francois Hollande, a pledat pentru mobilizarea cât mai urgenta a acestor fonduri, în asa fel încât sa se dea un semnal puternic de încredere alegatorilor greci.
Liderii europeni spera, în acest fel, sa-i determine pe greci sa voteze în 17 iunie cu acele partide care sustin masurile de austeritate si care ar face posibila mentinerea tarii în zona euro. Aceste fonduri nu sunt însa altceva decât fondurile structurale (gratuite) ramase neutilizate si care, potrivit Comisiei Europene, ar reprezenta, pentru perioada care se încheie în 2014, 80 de miliarde de euro, noteaza Deutsche Welle.
Evident, România risca sa piarda definitiv sume importante din fondurile europene gratuite care ar putea fi alocate, în conditiile crizei actuale, Greciei în prima istanta sau, poate, si Spaniei, mai scrie DW.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro