Piesa " Desteptarea primaverii", scrisa de Frank Wedekind, a fost pusa in scena la Braila, in regia lui Victor Ioan Frunza. Povestea reliefeaza problemele societatii noastre concentrate intr-o drama a adolescentilor, cauzata in primul rind de lipsa de comunicare dintre copii si parinti. Nicoleta Lefter a reusit sa transmita confuzia profounda, incertitudinea si dezorientarea unei tinere de 14 ani, Wendla. Valul ei de intrebari firesti, naturale, curioase prin situatia in sine, este respins cu violenta de prejudecatile mamei, de ignoranta societatii. Eul ei sexual este innabusit de ezitari si minciuni. Odata cu descoperirea sexualitatii, Wendla isi gaseste si moartea. Din cauza lipsei informarii si a naivitatii, ea ramine insarcinata si moare in urma unui avort. In acelasi timp mor si intrebarile ei, fara raspuns. Moartea ei rusinoasa este mascata si dupa disparitia acesteia, sub pretextul unei pneumonii, spre implinirea prejudecatii publice. In acelasi context dramatic, decupat perfect din realitate, tinarul Morris, interpretat de Radu Micu, sufera o drama cumplita, el nu vrea sa accepte un destin standard al umanitatii. Acesta prefera sa moara decit sa suporte in continuare reprosurile tatalui sau. El moare pe o banca scolara, in acelasi decor, intr-o sala de clasa. O sala de clasa condusa dupa legi nefondate. Un alt tinar, Melchior (George Costin), pune capat zilelor baiatului alaturi de care si-a descoperit homosexualitatea.
Aceste scene ale naivitatii sacrificate pe altarul inconstientei si al indiferentei maturizeaza si scot la iveala moravurile unei societati, culmea, atit de cunoscuta si actuala... O lectie bazata pe tragedia unor copii carora li s-au taiat ramurile normalitatii. Jocul psihologic al tuturor tinerilor actori ce populeaza scena, centrul realitatii hipnotizeaza prin profunzime, dar raneste in acelasi timp prin constientizarea si acceptarea adevarului. Societatea in care toti traim pare a-si avea radacinile in lipsa de comunicare si de responsabilitate.
Aceste scene ale naivitatii sacrificate pe altarul inconstientei si al indiferentei maturizeaza si scot la iveala moravurile unei societati, culmea, atit de cunoscuta si actuala... O lectie bazata pe tragedia unor copii carora li s-au taiat ramurile normalitatii. Jocul psihologic al tuturor tinerilor actori ce populeaza scena, centrul realitatii hipnotizeaza prin profunzime, dar raneste in acelasi timp prin constientizarea si acceptarea adevarului. Societatea in care toti traim pare a-si avea radacinile in lipsa de comunicare si de responsabilitate.
