Despre posibila eliberare a lui Voiculescu vom mai vorbi peste 3 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Despre posibila eliberare a lui Voiculescu vom mai vorbi peste 3 ani

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare, aşa că fostul lider al PC va rămâne după gratii pentru cel puţin 3 ani, când va putea spera la o eliberare condiţionată pe motiv de bună purtare şi de vârstă înaintată.
Un complet de divergenţă a luat în discuţie marţi, contestaţia în anulare, după ce CAB a decis pe 9 decembrie 2014 repunerea pe rol, în complet de trei judecători, a contestaţiei depuse de Dan Voiculescu, după ce completul de doi judecători care au analizat contestaţia iniţial, nu au căzut de acord asupra sentinţei.

Avocaţii cer multe, pentru că de aceea sunt plătiţi

Apărătorul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a susţinut că dosarul privind privatizarea ICA nu a fost repartizat legal completului format din magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, proaspăt promovaţi de la Tribunalul Bucureşti.
În plus, cei doi magistraţi, susţine Mateuţ, s-au grăbit în pronunţarea sentinţei, nu au studiat îndeajuns dosarul şi ar fi avut o atitudine "făţiş părtinitoare".
Procurorul DNA a cerut respingerea contestaţiei în anulare, deoarece cererile de recuzare a judecătorilor pe care apărătorii lui Voiculescu îi contestă au fost soluţionate, legal, de alte complete ale CAB.
"Există două hotărâri, a CSM şi a Colegiului de Conducere al CAB, care au reglementat aceste chestiuni. (...) Aceste cereri pot face obiectul unui recurs în casaţie care se află deja pe rolul ÎCCJ. Inspecţia Judiciară a stabilit că nu sunt ilegalităţi în acest proces", a spus procurorul de şedinţă.

Condamnări mai mult decât definitive

Pe 8 august 2014, CAB l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.
CAB a dispus, totodată, confiscarea mai multor proprietăţi, terenuri şi imobile aparţinând lui Dan Voiculescu, care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini.
Este vorba, printre altele, de imobilul teren intravilan în suprafaţă de 29.220,03 metri pătraţi situat în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei nr.1D şi construcţiile aferente, precum şi de alte două terenuri şi construcţiile aferente acestora, în suprafaţă de 4.457 de mp şi, respectiv, 3.000 de mp, ambele situate în Bucureşti, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B.
Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în şoseaua Bucureşti - Ploieşti, nr. 25 - 27, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 4.184,41 mp şi construcţie de 3.140 mp edificată pe o suprafaţă construită la sol de 1.986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului.
Totodată, instanţa a confiscat de la Camelia şi Corina Voiculescu aproximativ 3 milioane de lei reprezentând contravaloarea a aproape 10 milioane de acţiuni deţinute la SC Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA (fostă SC ICA SA), donate de Dan Voiculescu fiecăreia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro