Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În această perioadă am avut parte de multe provocări legate de natură. Atunci când mergi în natură, în principiu poți avea parte de surprize plăcute dar asta nu este o regulă. După cum am mai scris, legat de apariția unor păsări rănite și moarte din diverse cauze încă necunoscute, efectul a fost unul așteptat. În primul rând au dispărut păsările moarte iar în acest week-end nu am mai văzut nici păsări rănite, așa că am concluzionat eu că aceste păsări rănite sunt “inteligente” și au vrut să nu mai am bătăi de cap, fapt pentru care au dispărut.
Legat de rostogolirea acestei știri în presa locală online dar și în cea națională, chiar și câteva canale tv și posturi de radio au relatat aceste întâmplări, eu am tras următoarea concluzie dar am și învățat ceva în același timp. Fiecare articol era adevărat în proporție de 90%, restul de 10% sunt picanterii de presă, de la specii împușcate care cuibăreau pe aici. În realitate majoritatea jurnaliștilor nu te întreabă aceste aspecte, așa că am fost căutat de colegi ornitologi și întrebat dacă eu am declarat aceste lucruri neadevărate. Dacă eu spun că păsările sunt posibil împușcate, în articole păsările apar sigur împușcate. Nu pot și nu e corect să spun că păsările sunt împușcate 100%, pentru că nu am dovezi.
Nimeni nu m-a întrebat dacă vorbesc în nume propriu sau am girul Societății Ornitologice Române a cărui membru sunt, iar în articole apare numele meu legat de SOR. Nu vreau să creadă nimeni că mă lepăd de SOR, dar eu nu am dreptul conform statutului acestei societăți să implic numele lor fără să am acceptul acestora, de aceea am văzut că atunci când vrei să faci bine, poți să ai probleme pentru că nu reușești să gestionezi toate aspectele unei probleme. Am mai tras ceva învățăminte din această experiență, iar una din ele, cea pe care o pot scrie aici, este următoarea: eu ceea ce spun și scriu personal este în numele meu, având o experiență de peste 25 de ani ca ornitolog, nu este punctul de vedere al SOR sau punctul de vedere al altei entități.
O altă experiență, legat de această parte a biodiversității este dorința unor entități locale turistice care doresc să promoveze locurile sălbatice și păsările sălbatice din județul nostru în principal și de Balta Mică a Brăilei în special. Ideea unei colaborări între această entitate de natură turistică și o persoană ca mine, cu experiență în ornitologie, mă onorează dar în același timp mă face să mă gândesc dacă pot gestiona situații neprevăzute, atunci când ieși în natură alături de persoane străine, persoane pe care nu le cunoști. Așa că am stat și m-am gândit foarte bine, având în vedere faptul că am luat parte la organizarea unor tabere la cort în zone sălbatice sau am ghidat multe grupuri de copii și adulți în zone sălbatice, pot spune că am tras ceva învățăminte. În primul rând, sunt întrebat mereu dacă aș dori să organizez și să ghidez astfel de grupuri la sfârșit de săptămână. Da, sigur, dar cu ceva condiții, iar pentru a rezolva aceste aspecte, am să aduc aici câteva lămuriri.
Ieșirile în natură alături de mine pot fi făcute cu următoarele condiții:
- Dacă unii turiști consideră că pot face ceea ce doresc pentru că plătesc un serviciu, din start nu vreau să am de a face cu acest tip de turist.
- Echipamentul de teren este foarte important, de aceea, atunci când spun cam cum ar trebui să meargă echipat un turist cu mine în teren, acest lucru ar trebui respectat, altfel nu vom putea colabora.
- Comportamentul turistul pe teren, în aceste locuri sălbatice trebuie să fie în favoarea respectării biodiversității. Nu voi accepta niciodată persoane însoțite de boxe sau persoane care nu respectă curățenia, după principiul „ORICUM ESTE MURDAR, CE CONTEAZĂ UN PET ÎN PLUS?”.
- Nu am să accept nici un fel de “agresiune” asupra biodiversității, nu rupem plante să luăm ca amintire, nu ne apropiem prea mult de păsările sălbatice, decât în condițiile recomandate de mine.
- Pe teren mergem fără băuturi alcoolice, dacă dorim să povestim la un pahar de bere, asta se poate rezolva doar la finalul excursiei, la o terasă.
- Îmi place punctualitatea. Dacă programăm să plecăm la ora 8.00, eu respect ora, ceea ce doresc să respecte și cei ce merg cu mine pe teren.
- Plimbările în teren sunt doar pentru cei ce pot și vor să meargă pe jos un pic. Cei ce doresc o baltă lângă șosea, nu cred că trebuie să se gândească la astfel de plimbări.
Acum o să vă povestesc despre ceea ce poți vedea pe teren sau riscul la care te poți expune uneori. Am ajuns sâmbătă pe malul unei bălți, nu am să dau nume pentru a nu risca să nu mai pot merge acolo. Am ajuns pe malul bălții, am scos aparatul foto și binoclul și în cinci minute zarvă mare, cinci câini fugăreau pe un al șaselea. Acesta a intrat în apă și acolo l-au tăbărât urât de tot, au mușcat din el, nu mă puteam apropia pentru că riscam să fiu eu cel atacat, am scos bastonul și am deschis alarma. Degeaba, câinii erau atât de setați pe ceea ce făceau încât nu s-au speriat deloc. Au mușcat din acel sărman câine undeva la vreo 15 minute, după care au plecat, obosiți, iar acela a ieșit din apă cu greu, plin de sânge. Mă gândeam dacă aveam cu mine 10 turiști străini, cam ce concluzie ar fi tras de la acest incident? La fel mă gândeam și la incidentul cu păsările moarte și rănite de la Lacu Sărat II. Dacă eram cu un grup de turiști ce explicație le dădeam eu?
În rest natura își urmează cursul ei cu bune și cu rele, am avut parte de păsări multe, de sute de exemplare de limicole pe bălți și de liniște, am văzut bobocii de călifari cum au crescut și au ajuns aproape cât părinții, la fel și piciorongii. Berzele au început să rotească, semn că vor pleca în curând, iar un stol de țigănuși a trecut de câteva ori pe deasupra mea, parcă să mă salute. Știu că îmi plac foarte mult.
În continuare sunt sunat și mi se semnalează tot felul de situații legate de păsările sălbatice și mă bucur când pot da un sfat.
Îmi doresc o lume mai bună, atât pentru noi oamenii cât și pentru aceste animale sălbatice și chiar domestice. Asta depinde de fiecare dintre noi să fim mai buni și să ajutăm.
