• la sărbătoarea Sfântului Efrem Sirul, slujitorii altarelor i-au mulţumit Lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-au dobândit în anul care a trecut • Părintele Arhiepiscop Casian a oferit, în mod simbolic, câte o carte fiecărui preot, îndemnându-i să facă şi ei asemenea la parohii • ierarhul s-a rugat Domnului pentru ajutorarea familiilor, tinerilor şi credincioşilor în anul 2020
În ziua în care, potrivit calendarului creştin ortodox, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Efrem Sirul, preoţii Protopopiatelor Brăila şi Galaţi au participat la conferinţa pastoral-administrativă statornicită în luna ianuarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos.
Conferinţa preoţească s-a ţinut, concomitent, la sediile Protopopiatelor Brăila şi Galaţi. Potrivit comunicatului remis de pr. Rareş Bucur, în ziua de marţi, 28 ianuarie 2020, ierarhul s-a aflat la biserica “Sf. Nicolae” din oraşul vecin - în mijlocul preoţilor slujitori - unde a citit Evanghelia zilei şi a rostit rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, pentru binefacerile dobândite de slujitorii altarelor în anul care tocmai s-a încheiat. Totodată, chiriarhul i-a cerut Domnului să sprijine, cu puterea Sa, şi în anul 2020, familiile preoţilor din parohii, tinerii şi credincioşii din judeţele Brăila şi Galaţi. Toţi cei prezenţi au rostit cu evlavie “rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, după care au mers în sala de conferinţe a protoieriei, unde s-au desfăşurat lucrările propriu-zise ale conferinţei preoţeşti.
Album inedit cu preoţii din Brăila şi Galaţi care au mai mult de patru copii
“În deschiderea evenimentului, Arhipăstorul Dunării de Jos a ţinut o meditaţie teologică în care a creionat aspecte esenţiale din viaţa şi învăţăturile Sfântului Grigorie Teologul, evidenţiind coordonate ce ţin de misiunea preotului în familie, în Biserică şi în societate. Plecând de la scrierile a doi autori contemporani, cu privire la cunoaşterea noastră spirituală şi biologică, ierarhul a prezentat repere importante privind comportamentul în societate, pentru o viaţă normală şi echilibrată. De asemenea, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre virtutea răbdării, cea de-a cincea virtute ascetică, care ne aduce pace şi iertare şi care ne ajută să urmăm calea ce duce la Hristos”, se precizează în comunicat.
Prima parte a conferinţei s-a încheiat cu expunerea unor repere extrase din scrierile Sf. Efrem Sirul, prăznuit pe data de 28 ianuarie a fiecărui an. Printre participanţii la conferinţa preoţilor s-a numărat şi Tudor Călin Zarojanu, redactor la publicaţia “Lumina”.
În cea de-a doua parte a conferinţei, ierarhul a prezentat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericeşti, intrat în vigoare la data de 19 iunie 2019. Ultima parte a conferinţei a fost rezervată dezbaterilor în cadrul cărora s-a decis, printre altele, înfiinţarea, în 2020, a unei mari biblioteci în cadrul Protopopiatului Galaţi, prezenţa în şcolile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos a ziarului creştin “Lumina” al Patriarhiei Române şi publicarea unui album inedit cu preoţii din Brăila şi Galaţi care au mai mult de patru copii.
La finele conferinţei, Părintele Arhiepiscop a oferit, din depozitul protoieriei, câte o carte fiecărui preot prezent, îndemnându-i să facă şi ei asemenea la parohii. În aceeaşi zi, ierarhul s-a deplasat la sediul Protopopiatului Brăila, de pe strada Petru Maior, pentru a participa la conferinţa preoţilor brăileni.