Mergi la conţinutul principal

"Desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei ar crea imprevizibile nemulţumiri din partea populaţiei"

Referitor la articolele "Justiţie mutilată la Brăila. Judecătoria restructurată" şi "Un fleac! Ne-au ciuruit din nou", publicate în ediţia nr. 2506/10 decembrie 2010, din Ziarul Obiectiv Vocea Brăilei,
Tribunalul Brăila exprimă următorul punct de vedere pe care, cu respect, vă rugăm să-l publicaţi integral:
Judecătoria Însurăţei a fost înfiinţată la data de 1 septembrie 1994, prin Ordin al Ministrului Justiţiei, dat fiind sporirea numărului cauzelor deduse judecăţii şi pentru realizarea unui act de justiţie cu celeritate. În aceste condiţii, Judecătoria Însurăţei a preluat din activitatea de judecată a Judecătoriilor Brăila şi Făurei.
Încă din anul 2002, Ministerul Justiţiei a avut în atenţie desfiinţarea unor instanţe, printre care şi Judecătoria Însurăţei. În acest context, Tribunalul Brăila, prin adresa nr. 1083/25A din 14.10.2002 a înaintat Curţii de Apel Galaţi, în vederea transmiterii către Ministerul Justiţiei a unui punct de vedere referitor la anumite sesizări din teritoriu prin care, la acel moment s-a criticat înfiinţarea unor instanţe la nivel naţional.
Ulterior, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin adresa nr. 876/25A/4.03.2010 Tribunalul Brăila a înaintat din nou punctul de vedere al instituţiei, cu privire la elaborarea studiului privind reorganizarea instanţelor cu volum mic de activitate, în cauză fiind vizate: Judecătoriilor Însurăţei şi Făurei din judeţul Brăila.
În toate aceste demersuri, Tribunalul Brăila a învederat faptul că măsura dispusă de Ministerul Justiţiei de înfiinţare a Judecătoriei Însurăţei a fost benefică locuitorilor acestor comune, pentru care deplasarea la sediul instanţelor din judeţ necesită cheltuieli mari şi că în prezent Judecătoriile Brăila, Făurei şi Însurăţei satisfac cerinţele populaţiei privind accesul la justiţie, care se cifrează la aproximativ 373.897 locuitori.
S-a susţinut de către Tribunalul Brăila că în prezent, Judecătoria Însurăţei asigură accesul la justiţie pentru un număr de aproximativ 49.000 de locuitori din judeţul Brăila, iar desfiinţarea ei ar crea imprevizibile nemulţumiri din partea populaţiei.
Demersurile Tribunalului Brăila au vizat în toată această perioadă: cheltuielile de întreţinere aferente funcţionării Judecătoriei Însurăţei; situaţia posturilor alocate la această instanţă, vechimea în funcţie a fiecărui salariat, precum şi localitatea de domiciliu a acestora; căile de acces la Judecătoria Însurăţei cu distanţele dintre comunele arondate, cu precizarea că aceleaşi demersuri au fost făcute şi cu privire la Judecătoria Făurei.
În toate intervenţiile făcute la Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul Brăila şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că pentru menţinerea unei instanţe este esenţială modalitatea în care locuitorii oraşelor şi comunelor arondate au acces la justiţie, că existenţa Judecătoriilor Însurăţei şi Făurei, menţinerea lor ca instituţii constituie o prioritate şi un beneficiu pentru locuitorii din zona Câmpiei Bărăganului, dacă avem în vedere distanţele mari ce ar urma să le parcurgă la Judecătoria din municipiul Brăila, precum şi posibilităţile materiale ale cetăţenilor din zonă.
Tribunalul Brăila a opinat că în situaţia în care s-ar proceda la desfiinţarea celor două judecătorii (Însurăţei şi Făurei), comunele arondate acestora ar fi redistribuite la Judecătoria Brăila, iar funcţionarea unei singure judecătorii la nivelul unui singur judeţ este un fapt nemaiîntâlnit în România.
În ceea ce preiveşte spaţiul de la Judecătoria Brăila, s-a stabilit că trebuie cu necesitate luat în considerare faptul că acesta este insuficient, iar redistribuirea personalului de la Judecătoria Însurăţei ar face imposibilă funcţionarea Judecătoriei Brăila.
Mai mult, în şedinţa din 4 martie 2010, Colegiul de Conducere al Tribunalului Brăila a apreciat necesară funcţionarea celor trei judecătorii şi nu desfiinţarea (reorganizarea) celor vizate din judeţul Brăila, comunicând acest punct de vedere Consiliului Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte contactarea conducerii Tribunalului de către Redacţia Ziarului Obiectiv Vocea Brăilei, facem precizarea că Biroul de relaţii cu mass-media din cadrul Tribunalului Brăila nu a fost contactat pentru a da relaţii cu privire la subiectul prezentat.

Cu deosebită consideraţie,

Purtător de cuvânt,
Judecător Roş Vasilica

Nota redacţiei

Precizăm că în data de 9 decembrie, reporterii noştri au încercat să obţină un punct de vedere oficial cu privire la propunerea Ministerului Justiţiei de a desfiinţa Judecătoria Însurăţei, chiar de la preşedintele Tribunalului Brăila, judecător Traian Bucălău. De la biroul acestuia ni s-a transmis, telefonic, că domnul preşedinte este într-o şedinţă, că nu poate fi deranjat şi că cel mai sigur va fi găsit luni, 13 decembrie. Facem, de asemenea, precizarea că reporterii "Obiectiv" au încercat să obţină o declaraţie cu privire la cazul sus - menţionat şi de la judecător Mocanu, purtătorul oficial de cuvânt, tot telefonic, însă acesta i-a informat că tocmai pleacă la un curs şi că nu poate da răspuns solicitării în cursul acelei zile. Purtătorul de cuvânt a precizat că se poate face o solicitare scrisă la care se va răspunde în termenul stipulat de lege, fapt ce presupunea însă, în mod cât se poate de firesc, că reporterii "Obiectiv" nu vor primi un răspuns la acea solicitare în cursul zilei de joi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro