Inspectorii antifraudă s-au ţinut de cuvânt şi au pornit în controale la agenţii economici din întreaga ţară pentru a verifica dacă au aparate de marcat şi dacă eliberează bonuri fiscale. De mai bine de o săptămână şi în Brăila este prezentă o echipă de inspectori din cadrul regionalei Antifraudă Constanţa, care a ales până acum mai multe zone cu vad comercial pentru a face controale: zona complexului comercial de la ieşire din oraş spre Râmnicu Sărat, Piaţa Concordia, Piaţa Săracă, dar şi baruri şi restaurante inclusiv din zona centrului istoric. Evident că rezultatele nu s-au lăsat mult aşteptate: amenzi aplicate şi magazine cu activitate suspendată. "Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat operatori economici care livrează bunuri sau prestează servicii direct către populaţie şi încasează contravaloarea cu numerar, sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit, sau a substitutelor de numerar. Pentru sancţionarea abaterilor constatate, inspectorii au dispus 778 amenzi contravenţionale totale de 3,8 milioane lei, confiscări în valoare de 550.000 lei şi suspendarea activităţii a 174 puncte de lucru", se precizează într-un comunicat de presă al DGAF cu privire la rezultatul acţiunilor de control derulate, la nivel naţional, începând cu jumătatea lunii martie.
Reporterii "Obiectiv" au solicitat biroului de presă al instituţiei informaţii punctuale privind controalele derulate în judeţul nostru, aşa că în zilele următoare vom putea prezenta şi primele date de bilanţ în urma acestei campanii DGAF la Brăila.
Surse din cadrul ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) ne-au explicat că regula constituirii echipelor de control este una simplă şi eficientă: inspectorii antifraudă sunt nominalizaţi să facă parte din echipe de control în cu totul alte judeţe decât cele de reşedinţă. "Majoritatea firmelor verificate la nivel naţional, în perioada 15 - 23 martie 2015, de către inspectorii antifraudă, respectă prevederile legale privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, fiind însă constatate şi sancţionate corespunzător şi încălcări ale legislaţiei în vigoare. Este important de menţionat faptul că suspendările de activitate pentru o perioadă cuprinsă între una şi trei luni şi sigilările punctului de lucru dispuse pentru încălcarea obligaţiilor legale de dotare sau utilizare a casei de marcat reprezintă doar 22% din totalul sancţiunilor dispuse", se mai arată în material.
Reamintim că din 1 martie 2015 a intrat în vigoare procedura de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe întreaga perioadă a suspendării, dispusă în cazul în care inspectorii DGAF constată încălcarea următoarelor obligaţii legale: dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate; utilizarea acestor aparate; emiterea bonului fiscal şi cu o valoare care corespunde realităţii; întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat. (Vom reveni)
Atenţie cui îi permiteţi accesul la registrele firmei!
Pe fondul neliniştii generale iscate de campania de controale a inspectorilor antifraudă, s-a aplificat şi bursa zvonurilor legate de cine a fost prins până acum în abatere şi cui i-a fost închis magazinul sau restaurantul. De exemplu, în mediul de afaceri brăilean au circulat frenetic informaţii că ar fi fost închise, prinse cu nereguli, restaurante bine cotate şi cunoscute brăilenilor, însă zvonurile s-au infirmat după ce reporterii "Obiectiv" au descoperit că restaurantele cu pricina erau deschise, iar patronii au dat asigurări că nici măcar nu primiseră controlul inspectorilor antifraudă. "Aşa e cu «prietenii» binevoitori care te vorbesc de bine. Probabil că acum chiar vor veni în control cei de la antifraudă", a comentat vădit amuzat de situaţie unul dintre patroni.
Totuşi este foarte important ca administratorii de firme să fie foarte atenţi la cei care le trec pragul şi cer actele la control pentru că, în realitate, pot fi doar infractori în căutarea unei victime.
De exemplu, SC "Double P Media", firma care editează cotidianul "Obiectiv Vocea Brăilei", a fost ţinta unei astfel de încercări. Mai exact, miercuri, 25 martie, la secretariatul ziarului a fost primit un telefon din partea unui presupus inspector care s-a recomandat ca venind din partea Gărzii Financiare Bucureşti (această instituţie a fost desfiinţată de aproape 2 ani). Crezând că nu se prinde nimeni, impostorul a încercat să joace rolul comisarului binevoitor dispus să amâne cu două zile controlul, deoarece administratorii firmei urmau să plece din localitate, la o şedinţă a Biroului de Audit al Tirajelor, la Bucureşti. Între timp, conducerea ziarului a sesizat incidentul la Poliţie. Ofiţerii au confirmat faptul că în această perioadă există tot felul de escroci care, pe fondul unei acţiuni reale, încearcă să înşele agenţii economici de bună credinţă. Culmea, individul a revenit ieri cu telefonul, dar când i s-a cerut să-şi spună numele şi calitatea în clar, s-a fâstâcit şi a închis. Oricum, editorul cotidianului a depus plângere la Poliţie, fiind declanşată o anchetă în acest sens.