Desant BMW printre stâncile Dobrogei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Desant BMW printre stâncile Dobrogei

* 10 decembrie, o zi nesperat de frumoasă, a dat mărturie despre o inedită "invazie" a tehnologiei în stare pură în peisajul arid şi uscat al Dobrogei, dar de o frumuseţe paralizantă

La ora 9.00 maşinile torceau prietenoase, aliniate paralel cu showroom-ul. Cuminţi şi sobre prin formele lor clasicizate, nu dădeau de înţeles ce va urma. Era imposibil să intuieşti, în aburul uşor al cafelei de dimineaţă şi în zâmbetele senine ale celor din echipa APAN, "uraganul" ce avea să urmeze. Protocolul a fost simplu, fără tensiuni inhibatorii sau avertismente stupide, dar ferm şi exact - am fost avertizaţi că maşinile sunt puternice, unele vârfuri de serie, şi că sunt dispuse să execute fără şovăială tot ce ne trece prin cap. De aceea, prudenţă şi atenţie maximă. Planul a fost simplu şi eficient: după o tragere la sorţi pentru distribuirea în maşini, toţi cei 30 urmam, în cursa până în Tulcea şi înapoi, să schimbăm seriile între noi, astfel încât să conducem toţi "monştrii" puşi la dispoziţie. Nici după ce am ajuns pe malul Ghecetului nu aveam o reprezentare aproximativă. Coloana se formase, se dădeau ultimele indicaţii. Apoi, deodată, a început...
Voi fi scurt, iar relatarea mea foarte personală. Am debutat într-un Seria 3. A fost ceva scurt şi năucitor, cu senzaţia teleportării. Au urmat, fără o ordine prestabilită, Seriile 5, 1, 7 şi X-urile. Dacă n-aş fi fost acompaniat în permanenţă de mugetele copleşitoare ce însoţeau sprinturile sau de ariile guturale cu care virajele se abordau cu agilitate, aş fi crezut că e o vrajă la mijloc, un truc. Bijuteria tehnologică numită BMW scoate la iveală din tine simţuri pe care nu ai fi crezut vreodată că le ai. Nu e o simplă maşină, e ceva mai mult, o inginerie care încorporează în tehnică feelingul absolut, libertatea totală, personalitatea fără graniţe. Pe cât de barbare şi nemiloase erau reprizele de atac, pe atât de tandre încetinirile şi repausurile calde, solare. De la atmosfera spartană dintr-un 1 sau 3 şi până la luxul sobru al unui 7, de la rigoarea X-urilor şi până sound-ul specific al motoarelor, aceşti "tenori" inepuizabili fac dovada unei tradiţii imbatabile. O tradiţie care exclude categoric păcăleala, compromisul sau jumătatea de măsură, revendicându-se de la o cultură care a produs în timp valori consacrate, neperisabile.
La ora 17.00, aliniaţi lângă showroom ca la plecare, în absolută linişte, luptătorii în smoking aveau ţinuta unor statui impecabile, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Felicitări echipei de la APAN - Alina Baju, Georgiana Bugheanu, Dan Ploeşteanu, Adrian Ţarălungă, Mihai Luca, Relu Nistor, Florin Dediu - pentru inaugurarea unui astfel de concept în care, luând distanţă sigură faţă de prejudecăţi, un drive test se poate transforma într-o aventură. O aventură în care adrenalina se combină ideal cu o imagine în care părerea despre tine însuţi e pusă în faţa unei oglinzi care redă totul cu acurateţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro