* un meci echilibrat între două formații din eșaloane diferite * partida va avea loc miercuri, 28 iulie, de la 17.30 * tot miercuri, CS Făurei joacă acasă cu Agricola Borcea * partida Pescărușul Sarichioi Junior – Sportul Chiscani se dispută sâmbătă, 31 iulie
Miercuri, Federația Română de Fotbal a făcut publice meciurile primului tur al fazei naționale a Cupei României, ediția 2021-2022.
În prima fază, programată pe data de 28 iulie, de la ora 17.30, se vor desfășura 40 de meciuri, la care vor participa reprezentantele județelor care au organizat o astfel de competiție în această vară precum și echipele care au activat în ediția precedentă a Ligii III-a. Cel de-al 41-lea meci, Pescărușul Sarichioi Junior – Sportul Chiscani, urmează să se dispute trei zile mai târziu, la cererea echipei gazdă.
Împerecherile echipelor s-au făcut de către FRF pe criteriul geografic.
Județul Brăila are patru formații angrenate în această fază a competiției, trei din Liga a III-a, Viitorul Ianca, Sportul Chiscani și CS Făurei și una din Liga a IV-a, Victoria Traian, câștigătoarea fazei județene a Cupei României.
Cel mai interesant meci este cel de la Traian, dintre Victoria Traian și Viitorul Ianca, două formații care se cunosc foarte bine și care au în componență fotbaliști cu experiența Ligii a II-a și a III-a. În calitate de echipă gazdă, Victoria Traian, mai are și atu-ul că a disputat mai multe meciuri oficiale în această vară. Viitorul Ianca mizează pe experiența competițională a grupului de jucători.
“Nu ne așteptam să intrăm așa repede în competiție, dar acum nu avem ce face și trebuie să urgentăm transferurile de jucători cu care suntem în discuții. Pe Mihai și Sava i-am transferat, îl așteptăm în continuare pe Bădilaș de la Dacia Unirea, care vine la schimb cu Stănciulescu. Vom întâlni o echipă bună, cu jucători care au trecut și pe la noi, mă refer la Paul Ioan, Chivu sau portarul Dinu și va fi un meci echilibrat. Avem ceva probleme de lot, Postolea și Colniceanu sunt încă nerefăcuți complet, însă avem la dispoziție, cel puțin în acest moment, 16 fotbaliști apți de joc. Accederea în faza a doua națională a Cupei României este obiectivul nostru”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al Viitorului Ianca.
“Din trei echipe care activează în Liga a III-a, noi am avut neșansa de a juca cu cea mai bună. Viitorul Ianca pornește ca favorită la victorie, are plusul de experiență care poate decide soarta unui meci decisiv de calificare. Dar și noi vom încerca să ne ridicăm la înălțimea adversarei. Cupa României are întotdeauna rezultate surpriză.”, a punctat Haralambie Antohi, antrenorul echipei Victoria Traian.
Tot miercuri, CS Făurei va juca pe teren propriu cu Agricola Borcea, iar formația coordonată de Stelian Nicoliță pornește cu prima șansă la calificarea în faza următoare.
Trei zile mai târziu, la cererea celor din Sarichioi, va avea loc meciul Pescărușul Sarichioi Junior – Sportul Chiscani. Cel puțin teoretic Sportul are prima șansă la accederea în faza următoare.
“Va fi primul meci oficial din noul sezon competițional și îl vom trata cu toată seriozitatea, pentru a merge mai departe. Suntem în tratative cu mai mulți jucători și sperăm ca până la ora meciului lotul să fie definitivat”, ne-a declarat Georgel Pascu, președintele clubului Sportul Chiscani.