Jucând pe teren propriu, echipa pregătită de Marian Samuilă porneşte ca favorită la victorie, însă nici Sportul nu vine doar în excursie la Însurăţei, astfel că se anunţă o partidă care se poate ridica la nivelul unui derby.
Avântul Mircea Vodă o înfruntă pe Viiotorul Ianca, iar echipa antrenată de Viorel Ciucaşu dacă va beneficia de tot lotul, poate să obţină toate punctele puse în joc. De asemenea "Pandurii" din Tudor Vladimirescu pot obţine în deplasarea de la Găiseanca primele puncte din acest sezon competiţional. Lidera, Victoria Traian ţinteşte cel de-al cincilea succes consecutiv, mai ales că va evolua în propriul fieff în compania unei formaţii de mijlocul clasamentului.
Înaintea acestei etape lideră este Victoria Traian cu 12 puncte, locul al doilea este ocupat de Stars Brăila cu 10 puncte iar al treilea de ACS Viitorul Însurăţei cu 9 puncte, dar cu un joc mai puţin disputat. Pe pozitia a patra, tot cu 9 puncte dar cu un golaveraj inferior, se afla CS Făurei.
Începând cu etapa de sâmbătă meciurile echipelor de juniori vor începe la ora 11.00 iar cele de seniori la ora 13.00.
Etapa a 5-a programează meciurile:
CS Făurei - Victoria Cazasu
Academia Stars Brăila - Gloria Movila Miresii
Victoria Traian - Voinţa Vişani
Voinţa Găiseanca - Pandurii Tudor Vladimirescu
ACS Viitorul Însurăţei - Sportul Chiscani
Avântul Mircea Vodă - Viitorul Ianca