Conform tradiţiei, cu prima şansă porneşte echipa pregătită acum de Radu Voina, însă campioana României a pierdut din turaţie în ultima vreme şi de acest aspect pot profita elevele Alexandrinei Soare.
Dacă "U" Jolidon a realizat surpriza actualului sezon, după ce au remizat cu vâlcencele, şi gruparea de la Dunăre a început să spere într-un rezultat pozitiv, mai ales că brăilencele vor evolua în faţa propriilor suporteri şi publicul brăilean a ştiut întotdeauna să-şi conducă favoritele spre rezultate bune.
Pentru că va fi televizat, derby-ul dintre HC Dunărea şi Oltchim se va disputa duminică, de la ora 13.00.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.