• a fost un meci de nivelul Ligii a III-a la Vişani, cu ocazii de ambele părţi • Mâţă de la CS Făurei a fost eliminat în minutul 52 • vedeţi mai jos rezultatele partidelor din etapa a 4-a a Ligii a IV-a
Partida de la Vişani dintre primele două clasate, CS Făurei şi Viitorul Ianca, s-a ridicat la statutul de meci derby, a fost un joc echilibrat, peste nivelul acestui eşalon, cu ocazii de o parte şi de alta şi cu un arbitraj perfect al brigăzii formate din Dragoş Mocanu, Vlad Ionuţ şi Cristi Ichim, oservator fiind preşedintele Comisiei judeţene de arbitri, Teodor Grozea. Din minutul 52, CS Făurei a evoluat în inferioritate numerică, Mâţă fiind eliminat.
Stelian Nicoliţă a irosit prima ocazie de gol a partidei în minutul 2 şi tot el a şutat peste poartă, de la 20 de metri, patru minute mai târziu. Replica echipei din Ianca a venit în minutul 19, când Cosmin Necoară a scăpat singur spre poarta apărată de Dorinel Sfârlea, a şutat din careu dar portarul gazdelor a avut o intervenţie foarte bună şi a evitat golul. Mădălin Stoican, de la Viitorul, a şutat, în minutul 28, în plasa laterală, iar ultima situaţie de poartă a primei reprize a fost irosită de Moroşanu în minutul 37.
În primul minut al părţii secunde, Novac a pătruns în careul oaspeţilor, a şutat plasat şi a fost rândul lui Denis Jalbă să se afirme cu o intervenţie in extremis. În ultimele 10 minute, Crăciun de la oaspeţi, Stelian Nicoliţă şi Cloşcă de la gazde au ratat din poziţii bune şi derby-ul s-a încheiat nedecis, 0-0.
Cu alte amănunte referitoare la etapa a 4-a a Ligii a IV-a revenim în ediţia de mâine.
Rezultatele înregistrate în etapa a 4-a:
Voinţa Şuţeşti - Comunal Cazasu 2-0
CS Făurei - Viitorul Ianca 0-0
Gloria Movila Miresii - Dunărea Tichileşti 1-4
Viitorul Însurăţei - Pandurii Tudor Vladimirescu 1-2
Dacia Unirea 2 Brăila - Voinţa Vişani 0-10