Dacia Unirea dispută două partide importante pe teren propriu în această săptămână, astăzi de la ora 18.00, cu Dunărea Călăraşi, iar sâmbătă, de la ora 11.00, cu SC Bacău. Ca să rămână cu şanse reale în lupta pentru primele două locuri în clasamentul Seriei întâi, elevii lui Alin Pânzaru trebuie să le câştige pe ambele însă ca să-şi realizeze obiectivul brăilenii au nevoie de sprijinul publicului spectator.
"Este pentru prima dată după mai bine de 20 de ani, de la ultima retrogradare din prima ligă, când echipa fanion a oraşului, Dacia Unirea, are şanse reale să prindă unul ditre primele două locuri şi să revină în elita fotbalului românesc. Este o şansă istorică pe care ar trebui să o conştientizeze atât jucătorii, cât şi spectatorii din Brăila. Noi o să încercăm să scoatem maximum de puncte până la finalul campionatului, cu toate că nu pornim chiar cu prima şansă ţinând cont de faptul că ne batem cu echipe care au buget dublu ca al nostru şi aici mă refer la Dunărea Călăraşi sau triplu, cum este cazul Rapidului. De aceea avem nevoie de sprijinul spectatorilor. Cu cât vor fi mai mulţi spectatori, cu atât atmosfera din tribune ne va fi un aliat nouă în tentativa de a duce Dacia Unirea în prima ligă", a declarat Valentin Avramescu. Preşedintele clubului brăilean a mai spus că în această perioadă atât conducerea administrativă cât şi staff-ul tehnic au căutat să-i mobilizeze pe jucători pentru ca aceştia să dea un randament foarte bun în aceste partide importante care vor decide ordinea primelor două clasate.
"Din punct de vedere sportiv ne pare rău că Rapid va fi depunctată, jucătorii şi antrenorii de acolo s-au luptat să obţină acele rezultate, dar administrativ vorbind, fiecare grupare trebuie să-şi respecte lucrurile asumate. Noi încercăm tot timpul să-i facem pe jucători să nu ţină cont de o eventuală depunctare a Rapidului, să-şi joace în continuare şansele ca şi când nu ar fi existat o asemenea situaţie şi să facă tot cee ce depinde de ei pentru a prinde unul dintre primele două locuri", a mai spus Avramescu.