Mergi la conţinutul principal

Derby local, astăzi, în ultima etapă a returului, la Chiscani

* Sportul primește vizita Viitorului Ianca * un meci al orgoliilor între doi antrenori, foști jucători la Dacia Unirea * CS Făurei se deplasează la Metalul Buzău * meciurile încep la ora 15.00 

 

Astăzi, de la ora 15.00, în Liga a III-a, au loc meciurile din ultima etapă a returului, o rundă care stabilește ierarhia în Seria a II-a. Matematic, primele două echipe, Suporter Club Oțelul Galați cu 43 de puncte și CSM Focșani cu 41 de puncte, sunt deja calificate pentru turneul play-off. Metalul Buzău și Aerostar Bacău au câte 30 de puncte, au adversare din zona retrogradării, CS Făurei și respectiv Dinamo Bacău, ceea ce înseamnă că își vor păstra pozițiile și după această etapă.

Un alt meci interesant se dispută la Chiscani, între Sportul și Viitorul Ianca. Formația gazdă nu are niciun punct până acum în campionat, însă în cele două partide disputate în acest an a lăsat să se vadă o creștere valorică în jocul prestat. De partea cealaltă, Viitorul Ianca vine după două succese, din tot atâtea meciuri și, conform calculelor hârtiei, pare favorită la victorie. Însă Sportul Chiscani a mai remizat cu Viitorul Ianca, 1-1, pe teren propriu, când între cele două formații era aceeași diferență valorică la nivelul loturilor.

Indiferent de locurile din clasament, fiind un derby local, meciul se anunță a fi unul al orgoliilor, chiar și la nivelul băncilor tehnice. Daniel Pleșa caută cu Sportul Chiscani primul rezultat pozitiv din sezonul regulat, Victor Olenic vrea al treilea succes consecutiv din 2022.

În tur, Viitorul Ianca s-a impus cu 3-1, în partida de pe teren propriu.

Marius Dima cu o “dublă” și Marius Coman au fost marcatorii echipei gazdă. Sportul Chiscani a condus cu 1-0, după golul lui Mohoriță din minutul 46.

CS Făurei are o deplasare dificilă la Metalul Buzău, iar șansele ca Bănel Nicoliță și colegii lui să scoată un rezultat bun în această deplasare sunt mici.

Metalul Buzău a câștigat cu 2-0 partida susținută, în tur, în deplasare, la Făurei.

 

Etapa a 18-a programează meciurile:

Dinamo Bacău - Aerostar Bacău

Sportul Chiscani - Viitorul Ianca

Sporting Liești - CSM Focșani

CSM Râmnicu Sărat - Suporter Club Oțelul Galați

Metalul Buzău - CS Făurei

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro