Deputatul PSD Rizea o tine tot pe-a lui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul PSD Rizea o tine tot pe-a lui

In ajutorul sau au sarit colegii de partid, care au tinut sa explice ca e posibil ca Rizea sa se fi referit la faptul ca prim-ministrul a vorbit despre atragerea fondurilor europene prin orice mijloace, iar construirea bazinelor de inot reprezinta, totusi, o investitie. "E vorba de a face orice se poate pentru atragerea de fonduri. Ca nu ne trebuie acum bazine de inot sau parculete cu panselute e altceva, dar, in fond, daca exista bani pentru asa ceva, trebuie sa ii luam", au dat explicatii deputatii Mihai Tudose si Viorel Balcan. La randul sau, presedintele partidului, Gheorghe Bunea Stancu, a recunoscut ca este cam de domeniul SF sa vorbesti acum de bazine de inot, dar ca nu e exclus sa se faca asa ceva: "Problema asta a bazinelor de inot e cam din filme, dar poate, pana la urma, in localitatile mari, se poate intampla. Ma intreb insa din ce le vor intretine". Rizea nu s-a lasat si a adus in discutie si ceea ce a declarat cu alta ocazie, ca se poate face in asa fel incat sa fie trecuta Insula Mare in administratia judetului Braila, iar redeventa incasata poate fi marita pana la 10 milioane de euro/an. De data aceasta, Rizea a insistat ca PSD-istul Culita Tarata nu a declarat toate suprafetele agricole pe care le exploateaza si ca, daca s-ar lua in calcul si acestea, si s-ar majora si cantitatea de 500 dekg /ha pe care acesta o plateste acum, s-ar putea ajunge la 10 milioane de euro pe an, bani care sa intre in bugetul Brailei. Ar fi interesant daca, totusi, deputatul Rizea ar veni cu dovezi legate de suprafetele lucrate pe ascuns de colegul sau de partid Tarata si nedeclarate. Asta deoarece, la acest moment, in afara de suprafata declarata de Tarata, mai sunt suprafete in IMB exploatate si de alti proprietari, iar daca acestea se aduna, in total iese exact suprafata totala a Insulei. Ramane, asadar, un mister unde anume ar putea fi restul terenurilor exploatate "la negru" de Tarata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro