"Poţi să pierzi, dar să-ţi păstrezi demnitatea! Poţi să pierzi şi să fii făcut praf! Dar să te faci de râs după ce deja ai pierdut, asta n-accept. Ajunge!", este punctul de vedere al deputatului PSD, Mihai Tudose, preşedintele Comisiei Economice din Camera Deputaţilor, cu privire la rămânerea lui Mircea Geoană în funcţia de lider suprem al social-democraţilor. "La localele din 2008, noi am câştigat alegerile, dar ei (PDL- n.n) au avut un număr mai mare de primari, la europarlamentare, noi am câştigat alegerile, dar ei au avut un număr mai mare de mandate, la parlamentare, tot noi am câştigat alegerile, dar tot ei au avut un număr mai mare de mandate şi au făcut Guvernul, în fine, la prezidenţiale, Geoană a câştigat, dar la Cotroceni a ajuns Băsescu", a continuat Tudose istoria PSD cu Geoană în frunte. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi contracandidaţi ai lui Geoană la preşedinţia partidului, parlamentarul brăilean a ales să se refere doar la Adrian Năstase, semn că atât Miron Mitrea, cât şi Cristian Diaconescu, nu ar avea mari şanse. În acest context, Tudose a explicat că mulţi membri de partid îl preferă pe Adrian Năstase. "Am făcut teste în Colegiul V şi vreau să vă spun că 9 din 10 membri îl vor pe Năstase preşedintele partidului", a declarat parlamentarul, subliniind că până la urmă social-democraţii trebuie să aleagă ce este mai bine pentru viitorul partidului şi nu ce şi-ar dori anumiţi analişti politici şi comentatori. În acest sens, Tudose a adăugat că şi atunci când au avut loc alegerile pentru preşedinţia Consiliului Naţional, majoritatea delegaţilor veniseră cu lecţia învăţată de-acasă să-l voteze pe Dan Mircea Popescu, dar după ce-a vorbit Năstase, votul s-a răsturnat. Mihai Tudose îl apreciază pe Adrian Năstase şi din alt punct de vedere. "Democraţia de partid trebuie să se încheie atunci când în partid am hotărât ceva", este părerea lui Tudose, care nu este de acord cu maniera în care, la acest moment, fiecare vorbeşte despre ce are chef, când are chef, indiferent de deciziile din interior. În plus, parlamentarul brăilean nu este de acord ca organizaţiile care au obţinut scoruri jenante în alegeri, să fie băgate-n seamă la fel sau poate chiar mai mult decât cele cu rezultate foarte bune. În acest context, Mihai Tudose a declarat că asumarea răspunderii după pierderea alegerilor trebuie să fie o regulă pentru toată lumea, aşa cum era pe vremea când Năstase conducea partidul.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.