Potrivit comunicatului remis ieri, în perioada iunie - iulie 2009, Florin Ţurcanu, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal - filiala Botoşani (funcţie ocupată începând cu primăvara anului 2009), a semnat o serie de hotărâri în care se consemna, în fals, că diferiţi membri ai acestei organizaţii politice au fost excluşi din partid prin hotărârea Delegaţiei Permanente a PNL Botoşani din data de 21 iunie 2009.
Scopul urmărit de Ţurcanu, se arată în comunicat, a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcţia de consilier local sau judeţean, să ajungă alte persoane, agreate de el. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziţia imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziţie, ci o poziţie inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar şi 5 persoane pentru a se ajunge ca funcţia vacantată să fie ocupată de persoana dorită. În acest fel, deputatul a semnat acte (hotărâri, adrese) prin care se consemna, în mod necorespunzător realităţii, că Delegaţia Permanentă a PNL Botoşani din data de 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din cadrul Partidului Naţional Liberal.