Deputatul Nicolae Păun, cercetat şi pentru evaziune | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Nicolae Păun, cercetat şi pentru evaziune

Nicolae Păun s-a prezentat ieri la DNA. Deputatul a fost citat în dosarul în care este cercetat alături de parlamentarul Mădălin Voicu pentru mai multe infracţiuni. Anchetatorii au dispus extinderea urmăririi penale pentru alte două acuzaţii, potrivit TVR.
Astfel, anchetatorii îl acuză pe Nicolae Păun de evaziune fiscală în formă continuată şi folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, în formă continuată.
De asemenea, S.C. Niky Scorpion Alcom S.R.L. este acuzată de evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în formă continuată.
„Din ordonanţa prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de suspecţii anterior menţionaţi, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Tranzacţii suspecte

În perioada 2004 - 2014, suspectul Păun Nicolae, prin intermediul SC Niky Scorpion Alcom SRL şi în dauna intereselor acestei firme, a efectuat o serie de tranzacţii imobiliare constând în cumpărarea şi vânzarea succesivă a două terenuri (unul situat în Bucureşti, iar celălalt în judeţul Ilfov), fără a avea o justificare economică (nerentabile şi cu implicaţii asupra creanţelor datorate bugetului de stat).
În final, aceste terenuri au fost achiziţionate de suspect la preţuri mai mari decât preţurile la care fuseseră vândute anterior: terenul din Bucureşti la un preţ 10 ori mai mare decât preţul de vânzare, iar terenul din judeţul Ilfov la un preţ de peste aproape 3 ori mai mare.
Astfel, prin plata unor preturi nereale supraevaluate de 10,48 ori, respectiv 2,77 ori aferente achiziţiei de terenuri, au fost majorate cheltuielile societăţii Niky Scorpion Alcom, în scopul diminuării masei impozabile şi, în consecinţă, a impozitelor datorate bugetului de stat.
Ca urmare acestor operaţiuni, creditul societăţii SC Niky Scorpion Alcom SRL a fost diminuat cu suma totală de 3.220.000 lei, precizează DNA.
Nicolae Păun este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa. El a fost scăpat de parlament, săptămâna trecută, de posibilitatea arestării preventive, din lipsă de cvorum. O nouă şedinţă în acest scop va avea loc miercuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro