• parlamentarul brăilean a reacţionat în urma declaraţiei ministrului Sănătăţii conform căreia Spitalul Judeţean nu merită decât nota 6 pentru infrastructură • Antoneta Ioniţă (PNL Brăila) consideră că PSD este de vină pentru toată situaţia creată, deoarece managerul a fost numit pe criterii politice, politizând nepermis spitalul • de asemenea, liberalii insistă ca Delia Râşnoveanu să-şi dea demisia din conducerea SJU
Declaraţia ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în care susţine că Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila merită doar nota 6 pentru infrastructură, a stârnit extrem de multe reacţii din partea brăilenilor. Printre aceştia se numără inclusiv politicieni, un exemplu fiind deputatul liberal Antoneta Ioniţă. Aceasta a emis un comunicat de presă în care acuză Partidul Social Democrat de degradarea unităţii sanitare. “O infrastructură sanitară de nota 6 şi un management de o calitate îndoielnică, acestea au fost concluziile trase de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după vizita la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila. Chiar dacă a încercat să acopere situaţia dezastruoasă de la principala unitate medicală brăileană, clipurile care circulă pe reţelele de socializare nu pot ascunde adevărata dezamăgire pe care ministrul Pintea a simţit-o, mai ales în ceea ce priveşte managementul spitalului judeţean”, se arată în comunicatul de presă emis de parlamentarul Ioniţă. Documentul remis presei continuă cu o declaraţie a deputatului de Brăila, în care aminteşte că membrii PNL au cerut demisia managerului Delia Râşnovenu, pentru numeroasele crize de medicamente, materiale sanitare, substanţe de curăţenie, de medici şi de aparatură. “Noi, liberalii, am cerut demisia managerului Delia Râşnoveanu, pe al cărui mandat cuvântul de ordine este criză. Spitalul se confruntă cu criză de medicamente, criză de materiale sanitare, criză de substanţe de curăţenie, criză de medici, criză de aparatură. Iar la întâlnirea cu ministrul sănătăţii, directoarea Râşnoveanu a demonstrat că nici măcar nu ştie ce investiţii s-au făcut sau ar fi necesare. Părea desprinsă dintr-un alt film, iar ministrului Sorina Pintea, deşi nu i-a picat deloc bine că aşa arată managementul PSD, nu a putut să nu remarce că procedurile la spitalul din Brăila merg greu şi că lipsesc proiectele majore, care să atragă bani de la Ministerul Sănătăţii. PSD, cel care a susţinut-o pe Delia Râşnoveanu şi a politizat nepermis spitalul, trebuie să-şi asume ceea ce se întâmplă acum”, consideră Antoneta Ioniţă.
Parlamentarul brăilean a mai spus că PSD, care conduce judeţul Brăila de aproape 30 de ani, a ignorat constant nevoile spitalului, iar reprezentanţii partidului se fac vinovaţi pentru faptul că unitatea sanitară duce lipsă de aparatură modernă şi nu oferă condiţii civilizate pentru pacienţi. Ioniţă a mai amintit şi de secţiile noi Cardiologie-Pediatrie care stau nefolosite din cauza unei erori de proiectare. “De aproape trei ani, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, nu a găsit nicio soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Când un ministru PSD vine şi dă nota 6 la infrastructura sanitară a unei instituţii conduse de PSD, situaţia este, în realitate, foarte gravă. Când un ministru vorbeşte deschis despre lipsa de comunicare a personalului cu pacienţii şi familiile lor, este evident că avem o mare problemă. Sper sincer că Sorina Pintea se va ţine de cuvânt şi va reveni în august să vadă ce investiţii s-au făcut la Spitalul Judeţean Brăila şi nu a fost totul un simplu joc de imagine, pe principiul: am venit, am vizitat, am dat nişte declaraţii în faţa camerelor şi apoi se aşterne praful peste tot. Oricum, mă îndoiesc că se va schimba ceva dacă va continua managementul doamnei Râşnoveanu, căreia noi, liberalii, îi cerem din nou demisia”, a mai precizat deputatul PNL Antoneta Ioniţă.