* pe scena politică brăileană au apărut zvonuri cum că deputatul PSD Brăila Florin Mircea ar lua în calcul să treacă la PNL * contactat telefonic acesta a negat cu vehemență zvonurile apărute, punctând că nu și-ar trăda niciodată colegii și că mai degrabă s-ar retrage de tot din politică decât să treacă la alt partid * zvonurile au apărut în contextul în care deputatul George Adrian Paladi a decis să sară, recent, în barca PNL Brăila * totuși, acesta a avut parte de o surpriză de proporții în Cameră, după ce deputații liberali au refuzat, luni, să îl primească în grupul parlamentar * contactat la rândul său, Paladi ne-a precizat că a fost o eroare de procedură și că va activa cât de curând ca parlamentar PNL și nu ca neafiliat politic, așa cum este în prezent
Un zvon legat de faptul că secretarul executiv al PSD Brăila, deputatul Florin Mircea, ar putea trece la PNL, a circulat recent pe scena politică locală. Potrivit unor surse din mediul politic, acesta ar lua în calcul să treacă în tabăra PNL, după modelul colegului său din Cameră, George Adrian Paladi. Contactat însă de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat în legătură cu acest subiect, Mircea a negat cu vehemență că ar dori să facă o asemenea mutare. Acesta a precizat că în ciuda faptului că ”discuții vor exista întotdeauna, fără ca cineva să le poată opri”, niciodată nu are de gând să își trădeze colegii. Deputatul a afirmat chiar că în cazul în care nu se va mai regăsi vreodată în rândurile PSD, cel mai probabil va ieși complet din politică și se va ocupa de alte lucruri, dar nu va trece la alt partid.
”Eu nu trădez! Nu există! Nu îmi doresc așa ceva! Acum, discuții or fi multe. Pe astea nu poate să le oprească nimeni. Dar nu. Eu nu pot să îmi trădez colegii. Dacă o să decid vreodată așa ceva, mă duc să îmi văd de treabă. Dar nu în alte partide sau în alte lucruri. Nu este etic! Nu există! Nu se pune problema de așa ceva!”, a declarat Mircea.
Surpriză de proporții pentru Paladi în Parlament: PNL-iștii l-au refuzat
După ce a anunțat pe 10 martie, într-o conferință de presă alături de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, că a trecut în tabăra liberalilor brăileni, parlamentarul George Adrian Paladi (ex-PSD) a avut parte de un șoc. Potrivit stiripesurse.ro, PNL-iștii au anunțat, luni, că nu confirmă afilierea la grupul parlamentar liberal a deputatului Paladi, ca urmare a unei hotărâri luate în Biroul permanent al Camerei Deputaților.
"Vă aducem la cunoștință că nu confirmăm adeziunea deputatului George Adrian Paladi la Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților. În acest context, informăm că numărul deputaților afiliați Grupului parlamentar al PNL rămâne 81. Urmează a se lua act de calitatea de neafiliat a deputatului George Adrian Paladi, dacă nu depune o altă solicitare", se precizează în adresa transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaților de liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, potrivit știripesurse.ro.
Aceeași sursă punctează că pe 14 martie, George Adrian Paladi a informat Biroul permanent al Camerei Deputaților că începând cu data de 9 martie își încetează activitatea în calitate de deputat în grupul parlamentar al PSD și că va activa în cadrul grupului parlamentar al PNL.
Contactat la rândul său de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, George Adrian Paladi s-a arătat ferm convins că situația se va rezolva și că va activa cât de curând în calitate de parlamentar PNL și nu ca deputat neafiliat politic, așa cum figurează în prezent pe site-ul Camerei Deputaților.
”Ca să fiu foarte succint, a fost o eroare de procedură. Atât! Nu are rost să intru în amănunte legat de procedură și cum trebuia făcut. Dar lucrurile se vor regla cât de curând. Și va fi cum am declarat, voi face parte din grupul parlamentar PNL. Voi activa acolo! Decizia este luată. Doar că durează câteva zile. Va fi cât de curând”, a declarat Paladi.
Rămâne de văzut dacă PNL-iștii din Camera Deputaților vor reveni asupra deciziei luate deja. Din păcate am încercat să obținem un punct de vedere și de la președintele liberalilor brăileni în legătură cu acest subiect însă, deputatul Alexandru Popanu nu a putut fi contactat.
Reamintim că, odată cu Paladi, în „barca” PNL „au sărit” pe 10 martie și consilierul județean Daniela Bordea, primarul comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu și cel al comunei Chiscani, Costică Cojea, toți foști PSD-iști.