Deputatul Emilia Meiroşu, consultări în rândul directorilor din Brăila privind problemele sistemului de învăţământ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Emilia Meiroşu, consultări în rândul directorilor din Brăila privind problemele sistemului de învăţământ

• principalele minusuri semnalate de directorii din judeţ au vizat condiţiile de studiu ale elevilor, subfinanţarea sistemului de învăţământ şi lipsa cadrelor didactice specializate • concluziile consultărilor au fost prezentate de parlamentarul PSD în şedinţa Comisiei de învăţământ, în prezenţa ministrului Liviu Pop • în perioada următoare, Meiroşu va organiza o serie de întâlniri cu principalii actori din educaţie pentru a identifica soluţii eficiente în vederea îmbunătăţirea calităţii sistemului de învăţământ

 

Problemele din învăţământ sunt un subiect constant pe agenda publică post-decembristă. Infrastructură şcolară, bază materială, calitatea resurselor umane sau programele şcolare încărcate, neadaptate la cerinţele pieţei muncii, sunt doar câteva exemple în acest sens.

Am dorit să aflăm cum se prezintă situaţia la nivelul judeţului nostru, aşa că am cerut un punct de vedere Emiliei Meiroşu, deputat PSD de Brăila, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputatilor, şi până de curând dascăl în urbea noastră. Familiarizată cu deficienţele din sistem, deputatul ne-a spus că a avut de curând o iniţiativă inedită pentru un parlamentar: consultări cu foştii colegi din judeţ asupra problemelor cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi. Astfel, principalele minusuri semnalate de directorii unităţilor de învăţământ din judeţ au vizat condiţiile de studiu asigurate elevilor, centralizarea excesivă şi managementul bazat pe control şi nu pe îndrumare. Toate problemele semnalate în teritoriu au fost ridicate de parlamentarul PSD în şedinţa Comisiei de învăţământ, iar ministrul Liviu Pop a spus că va căuta soluţii pentru rezolvarea acestora.

“Multe dintre aceste probleme, cum ar fi subfinanţarea sistemului de învăţământ sau lipsa personalului didactic specializat, trenează de mai mult de zece ani. În ceea ce priveşte birocratizarea, colegii au semnalat faptul că situaţiile statistice numeroase şi schimbările frecvente ale legislaţiei constituie factori perturbatori ai procesului educaţional. Problemele identificate la nivel judeţean au fost deja discutate în şedinţa Comisiei de învăţământ, în prezenţa ministrului Educaţiei, care şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a analiza situaţia şi de a întreprinde toate demersurile necesare identificării de soluţii. Referitor la soluţii, vă pot spune că pe parcursul cercetării, domnii directori nu au semnalat doar probleme, ci au oferit şi soluţii viabile, provenite din practica şi experienţa personală. Chiar aş dori să le mulţumesc pentru promptitudinea şi implicarea de care au dat dovadă”, a declarat Emilia Meiroşu.

Deputatul a ţinut să precizeze că această primă iniţiativă va fi urmată şi de alte acţiuni. Mai exact, în perioada următoare, parlamentarul va organiza o serie de întâlniri cu principalii actori din educaţie, tocmai pentru a identifica soluţii eficiente pentru îmbunătăţirea calităţii sistemului de învăţământ.

„Îmi propun ca în perioada următoare să organizez o serie de întâlniri, în cadrul cărora să aşezăm la masa dialogului factorii de decizie şi managerii de şcoli, dascălii, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi. Numai prin consolidarea unui parteneriat viabil între toţi membrii acestui sistem complex de relaţii pe care îl reprezintă educaţia naţională eficientă şi durabilă putem elabora politici publice care să răspundă nevoilor reale ale şcolii româneşti. Îmbunătăţirea performanţelor educaţionale, abilităţilor şi competenţelor tuturor copiilor şi tinerilor, prin accesul la un sistem de educaţie de calitate, relevant şi incluziv, este unul dintre obiectivele Programului de Guvernare al Partidului Social Democrat”, susţine sursa citată.

Întrebată cum vede deputatul Emilia Meiroşu sistemul actual de învăţământ, dincolo de problemele evidente, parlamentarul a răspuns că este extrem de importantă întărirea relaţiei şcoală-părinţi.

„Înainte de a fi deputatul Emilia Meiroşu am fost, sunt şi voi rămâne dascălul Emilia Meiroşu. În mod evident, sistemul de învăţământ se confruntă cu extrem de multe probleme, de la subfinanţare la adaptarea programelor şcolare la cerinţele pieţei muncii, de la resursele umane insuficiente la condiţiile de studiu oferite elevilor şi aşa mai departe. Însă, obiectivul nostru este identificarea de soluţii viabile la aceste probleme. Consider că un element extrem de important îl reprezintă întărirea legăturilor dintre şcoală şi familie, pentru că fără a avea nişte parteneri reali în părinţi, nu ne putem duce la îndeplinire misiunea de a-i forma pe tineri. Nu trebuie nicicând să uităm faptul că bunul cel mai de preţ al unei naţiuni este educaţia”, consideră parlamentarul.

În ceea ce priveşte viitorul învăţământului brăilean, social-democrata şi-a propus să dea un “refresh” sistemului, iar în prezent lucrează la o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii educaţiei.

Am încrederea fermă că prin efortul concertat al tuturor actorilor implicaţi vom reuşi să revigorăm educaţia naţională. În acest sens, pegătesc în perioada imediat următoare o iniţiativă legslativă pentru modificarea Legii educaţiei naţionale. Un sistem educaţional preuniversitar performant este unul care formează elevi având atât cunostinţe solide, cât şi însuşiri care îi ajută să performeze social, să se integreze în grupuri şi pe piaţa muncii, să îşi dezvolte competenţe şi abilităţi pentru viaţă. Dar, ca să facem asta, trebuie să credem în educaţie şi în forţa ei de modernizare şi de progres. Eu cred în educaţie!”, a conchis deputatul Emilia Meiroşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro