Deputatul PDL de Brăila Eugen Bădălan confirmă zvonurile apărute în urmă cu câteva zile, privind autosuspendarea din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul PDL Brăila. Înainte de toate, însă, deputatul e dezamăgit de faptul că deşi teoretic acest lucru ar fi trebuit să rămână în interiorul partidului, fiind strict o decizie personală şi care privea strict chestiuni de partid, persoane din interiorul Biroului Permanent Judeţean al PDL Brăila, singurele care ştiau de altfel de acest lucru, au şi "scăpat" spre presă informaţia. Bădălan a dat, totuşi, o explicaţie pentru gestul său. Astfel, el spune că a decis să se autosuspende timp de 30 de zile din funcţiile pe care le deţine în cadrul PDL Brăila, în semn de protest faţă de atitudinea unor membri ai BPJ Brăila, dar şi a unora din cadrul Biroului Permanent Naţional, faţă de organizaţia brăileană. "Vreau să spun că nu aş fi dorit ca decizia mea să fie făcută publică deoarece nu era o chestiune de interes public. Este ceva strict personal şi care se referă la treburi interne de partid, dar se pare că, deşi eu le-am cerut membrilor BPJ să rămână între noi, în secunda doi s-a şi ajuns la presă. În fine, poate unii ziarişti sunt membri BPJ şi eu nu ştiam... dar, dacă tot vreţi să ştiţi, am luat această decizie în semn de protest faţă de unii colegi din BPJ Brăila şi BPN, care au o anumită atitudine faţă de Brăila, care pe mine mă deranjează. Asta e tot", a precizat Bădălan. Acesta a mai adăugat că dacă colegii despre care vorbeşte şi despre care a refuzat să spună de ce anume s-ar face vinovaţi, vor reveni la sentimente mai bune, atunci va "suspenda" autosuspendarea, în caz contrar urmând a lua şi alte măsuri. Deputatul democrat-liberal nu a dorit să precizeze despre ce alte măsuri este vorba, specificând că o va face la momentul potrivit, dacă se va ajunge la asta.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.