* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a transmis recent un comunicat de presă în care a criticat excesul de zel cu care președintele Consiliului Județean și-a prezentat ideea de a realiza un nou corp de spital la Brăila * acesta a adus o serie de critici legate de problemele privind aprovizionarea cu medicamente la spitalul județean, făcând o paralelă cu ideea prezentată de conducerea CJ
Deputatul PNL Alexandru Popa nu s-a arătat deloc impresionat de ideea anunțată de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, privind realizarea unui nou corp de spital în care să fie mutate paturile de la Spitalul 3. Liderul PNL Brăila a emis un comunicat de presă pe această temă, precizând că este extrem de sceptic cu privire la punerea în operă a unui asemenea proiect.
”Președintele Consiliului Județean Brăila, domnul Chiriac, se laudă mai nou că vrea să construiască un spital cu 400 de paturi în care să mute corpul B al Spitalului Județean. Recunoaște că n-o să facă asta în acest mandat, dar spune că rămâne pentru viitorul Consiliu Județean să termine mărețele proiecte care vor fi începute sub conducerea sa. Dacă n-ar fi penibil modul în care vorbește despre construcția unui spital de parcă ar construi o baracă, ar fi amuzant. Domnule președinte, aveți deja cinci ani de mandat și în primii patru ani abia ați reușit să rezolvați cât de cât problema asigurării medicamentelor și materialelor sanitare la Spitalul Județean! Dacă ați avut nevoie de patru ani ca să vă dați seama cum să faceți achiziții în așa fel încât spitalul să nu rămână săptămâni sau luni la rând fără medicamente și materiale sanitare uzuale, cât o să vă ia ca să construiți un nou spital? Ne spuneți că va fi un proiect care va fi realizat în mandatul următor. Vă așteptați să fiți președinte și în acel mandat, de faceți planuri pentru viitorul Consiliu Județean?”, a declarat Popa.
Deputatul susține că deși au trecut cinci ani de când Chiriac se află la conducerea CJ Brăila, principalele realizări cu care acesta se laudă sunt deocamdată în fază de proiectare. Cu alte cuvinte, sunt doar vorbe, deoarece chiar dacă vor fi finalizate documentele pentru respectivele proiecte, până la realizarea și finalizarea licitațiilor poate să dureze ani de zile, iar din momentul în care încep lucrările propriu-zise va mai dura ani de zile până la finalizarea investițiilor, a ținut să atragă atenția Popa.
«Vă jucați cu proiectele astea de parcă spitalele ar fi niște corturi cu câteva saltele gonflabile pe care le mutați dintr-o parte în alta!»
Alexandru Popa a dorit să critice și faptul că președintele CJ Brăila nu a exclus fondurile europene din schema de finanțare a acestui posibil viitor proiect, precizând că lucrurile nu sunt deloc simple atunci când vine vorba de diferitele axe de finanțare. Deputatul a dorit să atragă atenția că, în ciuda declarațiilor lui Chiriac, situația este extrem de incertă privind materializarea unui asemenea proiect, cu atât mai puțin realizarea sa prin fonduri nerambursabile.
”Până de curând vă lăudați cu proiectul privind reabilitarea Corpului B al Spitalului Județean, acum vă lăudați cu proiectul privind construcția unui nou spital, în care să mutați Corpul B al Spitalului Județean. Peste un an cine știe ce idee vă mai vine ca să mutați spitalele. Vă jucați cu proiectele astea de parcă spitalele ar fi niște corturi cu câteva saltele gonflabile pe care le mutați dintr-o parte în alta! În plus, mai spuneți că vă gândiți să construiți noul spital cu finanțare europeană. Am impresia că dvs nu înțelegeți nimic din modul în care se lucrează cu finanțările europene. Ca să construiți un spital cu finanțare europeană trebuie să fie deschisă o axă de finanțare în acest domeniu, trebuie să realizați un proiect și trebuie să fie aprobat acest proiect. Eu știu că dă bine să spui că vrei să construiești un spital cu bani europeni, dar de la vorbă la faptă e distanță mare. Înainte să vă lăudați cu construcția de noi spitale, mai întrebați-l și pe domnul vicepreședinte Epureanu, că dânsul știe mai bine ce se poate face și ce nu se poate face la CJ!”, a conchis Popa.