Solicitarea de începere a urmării penale împotriva fostului ministru al Tineretului a fost votată de reprezentanţii PDL, PSD şi PNL, deputatul PSD Eugen Nicolicea abţinându-se de la vot.
Nicolicea a argumentat că solicitarea Parchetului General nu se referea la una din acuzaţiile împotriva lui Ridzi semnalate de comisia parlamentară de anchetă.
Comisia juridică a votat, luni, doar solicitarea Parchetului General, raportul comisiei de anchetă nefiind luat în discuţie.
Votul în comisie a fost deschis, prin ridicare de mână.
Membrii comisiei nu au intrat, în intervenţii, în fondul solicitării Parchetului General.
Raportul favorabil al comisiei la solicitarea Parchetului General de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, va fi supus votului plenului.