Cererea de acord prealabil se depune la centrul judeţean APIA pe raza căruia beneficiarul are sediul social sau unde a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă. Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare a diferenţei de dobândă pentru creditele contractate se emite de către centrul judeţean/ al municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de acord prealabil.
Beneficiarii acestei forme de sprijin sunt producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale dar şi persoanele juridice şi grupurile de producători sau organizaţii de producători care sunt înregistrate în evidenţele funciare. De asemenea, pot cere această subvenţie organismele sau organizaţiile de cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială ori dezvoltare experimentală. Şi nu în ultimul rând sunt eligibile pentru acest tip de subvenţie IMM-urile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei de produse agricole primare.
Schema de ajutor de stat privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură constă în subvenţionarea ratei dobânzii la creditele bancare contractate de producătorii agricoli cu instituţiile de credit sau cu instituţiile financiare nebancare în perioada 28 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2011, cu aplicabilitate până la 31 decembrie 2013.
Activităţile pentru care se pot contracta credite privesc producţia primară de produse agricole astfel:
1) înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor de câmp şi horticole, precum şi întreţinerea şi recoltarea plantaţiilor pomicole şi de arbuşti fructiferi, a plantaţiilor viticole, căpşuni şi hamei;
2) achiziţionarea sau producerea puilor broiler sau a puicuţelor pentru ouă, a purceilor pentru îngrăşat, a tineretului ovin, caprin şi bovin pentru îngrăşat, a tineretului cabalin, precum şi a familiilor de albine;
3) achiziţionarea de materii prime pentru producerea furajelor combinate, achiziţionarea de medicamente şi plata tratamentelor medicale pentru animale/păsări/albine, plata cheltuielilor curente pentru întreţinerea şi funcţionarea adăposturilor, utilajelor şi instalaţiilor aferente.