• şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila acuză că cei din Ministerul Educaţiei i-au pregătit de mult timp demiterea şi că motivele invocate sunt aberante şi neadevărate • în decizia de revocare din funcţie sunt enumerate mai multe întârzieri de termene, despre care Canciu susţine că nu sunt reale, dovedind cu acte că a transmis toate documentele la timp către Ministerul Educaţiei • de asemenea, şeful IŞJ îşi va căuta dreptatea în instanţă şi speră ca judecătorii să se pronunţe până pe 4 septembrie, atunci când va înceta mandatul său, conform ordinului de ministru • mai mult, pe site-ul ministerului, a fost deja postat un anunţ privind selecţia persoanelor interesate de funcţia de conducere, pentru detaşare, până la organizarea unui concurs
O demitere făcută pe “genunche” (sic!) şi trimisă în teritoriu vineri, aproape de miezul nopţii, a cutremurat, în acest weekend, învăţământul brăilean. Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a emis un ordin de revocare din funcţie a inspectorului şcolar general Cătălin Canciu. Alături de Canciu, au mai fost demişi alţi 12 inspectori din ţară, în aceeaşi zi de vineri, la aceeaşi oră târzie, printr-o notificare identică. Cătălin Canciu, ajuns inspector şcolar general prin concurs în august 2015, a aflat sâmbătă, din presă, de demiterea sa. A crezut că e o glumă proastă, drept pentru care a plecat rapid la Inspectorat, deşi era sâmbătă după- amiază. Ştirea din mass-media era însă adevărată, notificarea şi ordinul de revocare fiind trimise pe fax, vineri noaptea, mai precis la 22.30. Indignat şi nedumerit, duminică, şeful IŞJ Brăila a petrecut mai multe ore în biroul său, verificând punct cu punct lista motivelor invocate de ministru şi a ajuns la concluzia că totul este o făcătură. El ne-a dovedit cu hârtiile în faţă că întârzierile de termene invocate de Pop nu sunt reale, motiv pentru care, acum, este sigur că la mijloc nu sunt decât jocuri politice şi că, deci, este o persoană incomodă pentru clasa politică locală.
“Vom face front comun în a ne spăla onoarea terfelită după o muncă de zi-lumină”
În zilele ce urmează, şeful IŞJ va face toate demersurile necesare pentru a-şi dovedi dreptatea în instanţă şi speră ca până pe 4 septembrie 2017, când încetează mandatul său, aşa cum este stipulat în ordinul ministrului, să se rezolve situaţia cel puţin dubioasă de la inspectorat. Dacă judecătorii vor întârzia cu pronunţarea, iar revocarea intră în vigoare, Canciu se va întoarce la catedra sa de geografie, de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”.
De asemenea, toţi cei 13 inspectori şcolari generali demişi vor face front comun împotriva deciziei abuzive a ministrului Liviu Pop, după cum ne-a declarat Cătălin Canciu. “Voi înainta ministrului Educaţiei o cerere de revocare a ordinului şi, bineînţeles, voi depune şi la Curtea de Apel Galaţi o solicitare de suspendare a ordinului privind revocarea mea din funcţie. Eu cred că întâi s-au ales oamenii care urmau a fi demişi, după care li s-au inventat motive de demitere. Motivele sunt toate nişte abuzuri, care trebuie sancţionate, din punctul meu de vedere. Atunci când am aflat vestea, m-am blocat pentru câteva secunde, după care m-am uitat pe calendar să văd dacă nu cumva este 1 aprilie. M-am uitat pe articolul de presă, apoi la data de publicare a articolului şi am văzut că era cu data de 19 august 2017. Mi-am adunat gândurile şi am plecat către inspectorat să văd dacă ceea ce este scris în articol este adevărat. Am găsit în fax toate cele 3 pagini cu notificarea şi ordinul de revocare. Au fost trimise noaptea, începând cu ora 22.15, iar transmiterea s-a încheiat la 22.25. Am vorbit şi cu ceilalţi colegi demişi din ţară, ţinem legătura. Vom face front comun în a ne spăla onoarea terfelită după o muncă de zi-lumină, de ani şi ani de zile, într-un mediu aproape militarizat, în care nu am comentat faptul că muncim peste orele de program, faptul că lucrăm duminica, faptul că realizăm atâtea şi atâtea în afara fişei postului şi suntem demişi pentru nerespectarea unor termene care, în grila noastră de evaluare conform legislaţiei la care ministerul face referire, este notat doar cu un singur punct din totalul de puncte de la evaluare”, ne-a povestit şeful IŞJ Brăila.
Motive demontate pas cu pas
Primul dintre motivele invocate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru demiterea lui Cătălin Canciu face referire la faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila nu a prezentat raportul privind “Starea învăţământului brăilean pentru anul şcolar 2015-2016”. Nimic mai fals! susţine şeful inspectoratului. Raportul a ajuns la minister odată cu autoevaluarea lui Canciu - lucru dovedit de acesta cu printscreen-uri. Mai mult, acelaşi raport a fost prezentat şi la Prefectura Brăila în data de 28 septembrie 2016, în prezenţa mai multor oficialităţi locale. “Nu ni se cere un termen de trimitere la starea învăţământului, apoi cică nu am respectat acel termen. În contractul managerial spune că se prezintă anual ministrului. Eu am prezentat starea învăţământului când am transmis toate dovezile spre evaluarea anuală de la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie. Ni se cere un termen care nu există. Ni se cere să prezentăm anual, atât”, a comentat acesta.
Mai mult, chiar Ministerul Educaţiei pare că se contrazice în demersurile sale. Concret, raportul trimis de la inspectoratul şcolar brăilean a fost citit şi evaluat la minister, împreună cu alte documente, dovadă fiind calificativul primit de Canciu la evaluarea anuală: “Foarte bine” (!), cu 95 de puncte acumulate din 100. Punctajul a fost stabilit de reprezentanţii ministerului exact în baza setului de documente la care a fost anexat şi raportul cu pricina, care, însă, acum “lipseşte” din instituţie, în viziunea lui Pop.
Cel de-al doilea motiv invocat pentru demiterea lui Cătălin Canciu este acela că IŞJ nu a respectat termenul stabilit pentru trimiterea unui raport de audit, respectiv 20.07.2017, actul ajungând în capitală abia pe 24 iulie 20017, potrivit notificării. Canciu ne-a prezentat adresa sosită de la Minister în data de 17 iulie 2017 şi unde scrie, într-adevăr, că până pe 20 iulie 2017 trebuie trimise actele solicitate privind raportul de audit. Practic, au lăsat la dispoziţia inspectoratelor doar 3 zile pentru întocmirea şi remiterea acestuia către Bucureşti. De asemenea, în adresă se mai menţionează faptul că raportul va fi transmis în format electronic la o adresă de e-mail indicată.
Deşi au fost constrânşi de timp, cei din IŞJ Brăila au reuşit să finalizeze actele solicitate. Cătălin Canciu ne-a demonstrat, din nou, cu printscreen-uri că documentele au fost trimite pe e-mail la adresa indicată de minister, în termenul prevăzut: 20 iulie 2017, ora 2:50 PM. De asemenea, reprezentanţii inspectoratului au apelat la serviciile unei firme de curierat pentru a trimite raportul şi în format tipărit la capitală. În acest sens, stă dovadă atât AWB-ul eliberat de curier, unde scrie negru pe alb că a preluat coletul pe 20.07.2017, ora 15.15, cu destinaţia Ministerul Educaţiei – Serviciul Audit, dar şi factura eliberată de firma de curierat care conţine aceleaşi date.
“Din punctul meu de vedere nu este problema noastră că raportul de audit a fost înregistrat abia pe 24 iulie 2017 la minister. Se vede clar buna intenţie şi respectarea întocmai a unor dispoziţii de serviciu, a unor obligaţii de serviciu din partea noastră. Noi am transmis totul la termen. Solicitarea ministerului a venit pe 17 iulie, cu termen până în 20 iulie pentru realizarea acelui un raport. Nu realizezi pe genunchi actul, nu? Poţi fi penalizat pentru transmiterea unor date eronate. În 3 zile, chiar 2 zile şi jumătate nu este foarte simplu să întocmeşti un raport de natură financiară. Şi totuşi, pe 20 iulie, am transmis prin mail, la adresa indicată de minister aşa cum ni s-a solicitat. Şi tot pe 20, tot de bună credinţă, am solicitat unei firme de curierat să transmită ministerului în format letric. Că el a ajuns pe 24 iulie, după ce a traversat weeekendul şi a fost înregistrat atunci, nu este problema noastră. Cum aş fi putut eu altfel să transmit? Chiar dacă aş fi vrut să-l trimit cu o maşină de-a noastră, nu găseam pe nimeni la minister, la Registratură, în zilele de sâmbătă şi duminică”, ne-a declarat şeful IŞJ.
Acte ajunse la timp la Minister, înregistrate tardiv
O altă “făcătură” ar fi un alt punct de pe notificare. “IŞJ Brăila nu a respectat nici termenul de transmitere a situaţiilor financiare pentru semestrul I al anului 2017, respectiv 31.07.2017, depunând la Direcţia Generală Economică MEN situaţiile la data 02.08.2017, încălcând din nou prevederile art. 4, lit. B, pct. 20 din Contractul de management, invocate mai sus”, se arată în notificarea de revocare. Cătălin Canciu a ţinut să demonteze şi această afirmaţie, tot cu acte doveditoare. În registrul inspectoratului, “Situaţiile financiare” au număr de înregistrare 8.723, în data de 27.07.2017, iar la data expedierii e trecută tot 27.07.2017. Destinatarul, nimeni altul decât “MEN”, adică Ministerul Educaţiei Naţionale. Mai mult, o altă dovadă este şi ordinul de deplasare nr. 526, prin care contabilul şef al inspectoratului s-a deplasat personal la Bucureşti, la sediul ministerului, pentru a depune în format tipărit raportul privind situaţia financiară pentru semestrul I al anului 2017. Ordinul este datat cu 28 iulie 2017, adică într-o zi de vineri.
Ba chiar ordinul este semnat şi ştampilat de cei din Direcţia Generală Economică din cadrul Ministerului Educaţiei, fapt ce confirmă că reprezentantul IŞJ Brăila a ajuns tot pe 28 iulie la minister şi a lăsat actele solicitate, lucru consemnat pe verso al ordinului de deplasare. “M-am deplasat la Ministerul Educaţiei Naţionale în vederea depunerii situaţiilor financiare”, se menţionează în actul respectiv.
Acum, Canciu s-a trezit că raportul respectiv a fost înregistrat abia pe 2 august 2017 (!), deşi acesta a ajuns la Bucureşti, la Direcţia Generală Economică încă de pe 28 iulie. “E clar că aici a fost rea intenţie, rea voinţă din partea lor! Nu mai am ce comenta aici...”, ne-a spus şeful IŞJ Brăila.
«Am ratat un termen care nu a afectat buna desfăşurare a activităţii instituţiei»
Ultimul motiv din notificarea de revocare face referire tot la o întârziere de termen. “Prin adresa (…) s-a solicitat ca până la data de 18.07.2017, să se prezinte raportarea implementării standardelor de control intern managerial pentru semestrul I al anului 2017. IŞJ Brăila nu a respectat termenul, transmiţând situaţiile solicitate la data de 27.07.2017, încălcând astfel prevederile art.4, lit. B, pct. 20 din Contractul de management, invocate mai sus”, potrivit notificării sosite vineri noapte la inspectorat.
În ceea ce priveşte acest punct, Cătălin Canciu admite că a fost o întârziere din partea inspectoratului, dar susţine că are un motiv întemeiat. De acel raport trebuia să se ocupe inspectorul şcolar adjunct Daniela Turcu. Numai că perioada de întocmire şi transmitere a acelui document a coincis cu examenul naţional de bacalaureat şi cu concursul pentru ocuparea funcţiei de director în mai multe şcoli brăileni, iar inspectorul Turcu a fost preşedinte de comisie la bacalaureat, precum şi membru al comisiei pentru concursul de directori. Mai mult, Canciu consideră că rezultatele foarte bune la bacalaureat, adică locul 5 pe ţară pentru judeţul Brăila, dar şi faptul că acel concurs pentru directori s-a desfăşurat impecabil şi nu a existat nicio contestaţie, sunt aspecte mult mai importante decât un bilanţ care trebuia trimis ministerului şi care nu a împiedicat nicidecum buna desfăşurare a activităţii din IŞJ.
“Admit că a fost o întârziere. Nu suntem perfecţi. Noi emitem zeci de mii de documente anual. Am ajuns la numărul de înregistrare 9.340 astăzi, la jumătatea anului. Depăşim 25.000 de documente înregistrate. Toate trec prin mâna inspectoratului şcolar general, toate sunt direcţionate către un personal redus ca număr şi care este supus permanent la activităţi, de multe ori peste puterile normale. Eu nu acuz şi îi mulţumesc doamnei inspector general adjunct pentru întreaga sa activitate. A fost extrem de ocupată în perioada respectivă: preşedinte de comisie la sesiunea de bacalaureat care s-a încheiat cu locul 5 ca şi rezultate, după care a urmat concursul de directori. O perioadă foarte grea cu multe documente de întocmit, proceduri care au solicitat foarte multă atenţie, pentru că dacă nu ar fi respectat termene, exprimări până la virgulă, ne-ar fi dus în situaţia să avem o contestaţie şi să pierdem în instanţă. Iar concursul de directori s-a desfăşurat la nivelul excepţional, fără cusur. Sunt judeţe unde există plângeri penale în urma acestor concursuri pentru directori. La noi nu există! Totul a fost ca-n lege, ca la carte. Bun, s-a întârziat, este regretabil. Problema stă în felul următor. Această întârziere nu a afectat cu absolut nimic bunul mers al inspectoratului, pentru că era vorba de un bilanţ. Nu am ratat o probă la examenul de bacalaureat, o etapă în mişcarea personalului. Am ratat un termen care nu a afectat buna desfăşurare a activităţii instituţiei. Cu alte cuvinte, nu era o gravitate care să ducă la demiterea inspectorului şcolar general. Pentru mine, ca profesor, şi pentru instituţia pe care o conduc, filosofia este ca elevul să fie principalul beneficiar, dar real, nu doar ce este scris în lege. Cu alte cuvinte, examenul de bacalaureat a fost primordial pentru noi. De asemenea, concursul de directori a fost o activitate cu mulţi participanţi, cu oameni care au făcut eforturi să se pregătească, să participe la concurs, iar concursul a fost unul corect, obiectiv, transparent”, este de părere Cătălin Canciu.
Pentru toate aceste “nedreptăţi”, Canciu va face plângere penală celor care au decis demiterea sa. “Nu mă interesează banii, nu vreau să sufere bugetul statului în momentul în care voi câştiga procesul, vreau ca responsabilii să dea cu subsemnatul. Mie îmi miroare a abuz în serviciu, aşa cum au afirmat şi ceilalţi colegi din ţară demişi. Ne-au terfelit imaginea şi munca!”, a încheiat sursa citată.
Prima declaraţie a ministrului, la trei zile după ordin
Ministrul care a demis la ceas de noapte 13 inspectori şcolari generali dintr-o “lovitură” a vorbit pentru prima dată public despre decizia sa abia luni seară. Acesta a spus că mulţi dintre cei revocaţi din funcţie nu au respectat termenul de 31 iulie pentru transmiterea raportului despre starea învăţământului, deşi în contractul de management nu este prevăzut niciun termen limită. Punctul 18 din contractul respectiv, invocat în ordinul de demitere, sună cam aşa: “Să prezinte (inspectorul şcolar general – n.r.) anual ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul …./municipiul Bucureşti”.
De asemenea, Liviu Pop a spus că nu e vorba de nicio implicare politică în decizia sa de a-i revoca pe şefii inspectoratelor şcolare şi că BINELE ELEVILOR este mai presus de orice. “Şi inspectorii şcolari generali fruncţionează pe un contract de management. Sunt 28 de puncte pe care ei trebuie să le respecte. Miercuri am fost nevoit să plec mai repede din minister şi a rămas domnul secretar de stat Gigel Paraschiv. Inspectorii, directorii sunt evaluaţi periodic pe acel contract de mandat. Are dreptul fiecare, dacă consideră că nu este normală evaluarea, să acţioneze în instanţă. Cu soarta elevilor nu ne jucăm. Dacă ai un contract de management şi nu îl respecţi, pleci acasă. Aveau obligaţia ca până pe 31 iulie să transmită raportul cu starea învăţământului. În continuare sunt evaluaţi inspectorii. În 14 zile, conform contractului de management, am făcut eliberarea. Nu e nicio implicare politică. Sunt, în rândul celor 13 inspectori, şi de la PSD”, a declarat acesta pentru TVR, citat de Mediafax.
Binele elevilor şi bilanţul olimpiadelor şcolare la Brăila
La Evaluarea Naţională din acest an, Brăila s-a clasat pe primul loc în topul judeţelor cu rezultate foarte bune, procentul de promovabilitate sărind de 92%. De asemenea, este pentru al cincilea an consecutiv când judeţul nostru ocupă locul fruntaş în acest top.
Nici la Bacalaureat nu ne-am lăsat mai prejos. În topul judeţelor, Brăila a ocupat poziţia a cincea, înregistrând o creştere a ratei de promovare în rândul absolvenţilor de liceu, faţă de anul precedent, de la 75,91%, la puţin peste 79%.
Cătălin Canciu a ţinut să mai facă o precizare în ceea ce priveşte rezultatele excepţionale obţinute de elevii brăileni. “Am avut un an cu rezultate excepţionale la olimpiade. La toate disciplinele s-au obţinut premii şi menţiuni, de la nivel naţional, până la nivel internaţional. Suntem într-un an de excepţie şi o confirmă rezultatele, nu vorbele mele! Un an în care noi am demonstrat această stabilitate şi această activitate desfăşurată sub deviza corectitudinii. Am adus plus valoare sistemului”, a comentat şeful IŞJ.
Un bilanţ realizat de IŞJ Brăila arată că anul acesta loturile brăilene au obţinut 85 de distincţii la olimpiadele naţionale, şi anume: 6 premii I, 6 premii II, 10 premii III, 30 menţiuni şi 33 premii speciale (medalii, premii speciale, menţiuni de onoare).
La acestea se adaugă patru calificări la loturile lărgite pentru participarea la olimpiadele internaţionale: fizică - 1, astronomie - 2, informatică - 1. Până în acest moment Brăila are două medalii de aur cucerite la competiţiile internaţionale. Recent, Radu Andrei s-a calificat şi la Internaţionala de Astronomie şi Astrofizică (Thailanda) şi are şanse mari să câştige o medalie.
Postul de inspector şcolar general al IŞJ Brăila, deja pus la bătaie
Grabă mare la Ministerul Educaţiei Naţionale! După ce au trimis notificări de demitere către 13 inspectori şcolari din ţară, vineri noapte, iată că cei de la Bucureşti nu dorm şi nu se lasă intimidaţi de faptul că şefii demişi ameninţă cu procese. Ultima “mişcare” a ministrului Liviu Pop a fost aceea de a posta pe site-ul ministerului “Anunţ privind organizarea selecţiei cadrelor didactice în vederea ocupării, în anul şcolar 2017-2018, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, a unor funcţii de conducere din inspectoratele şcolare judeţene”, printre care şi Brăila.
Persoanele interesate de şefia inspectoratului şcolar brăilean pot transmite pe e-mail CV-ul şi o scrisoare de intenţie, până la data de 23 august 2017, ora 14.00.
Cine este ministrul care l-a demis pe Canciu şi cum s-a ales cu porecla «Genunche»
Liviu Marian Pop provine din Maramureş şi este membru PSD. Ascensiunea sa politică a fost relatată pas cu pas de mass-media, la fel şi gafele, şi deciziile mai puţin populare pe care le-a luat. Spre exemplu, Hotnews.ro notează că Pop “a fost iniţiator sau susţinător a numeroase iniţiative legislative care au castrat Legea Educaţiei din 2011”. De asemenea, “ca să-l scape pe Victor Ponta de acuzaţia de plagiat, a schimbat componenţa a două instituţii-cheie pentru integritatea educaţiei şi cercetării în 2012”, mai scrie Hotnews.ro.
Internauţii i-au găsit şi o poreclă: “Liviu «Genunche» Pop”. Totul a pornit de la o postare pe Facebook a ministrului prin care îşi anunţa prietenii virtuali că a trecut cu bine de operaţia suferită la “genunche”, greşeală imediat taxată.