Delicatese muzicale la concertele lecţie ale "Lyrei" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Delicatese muzicale la concertele lecţie ale "Lyrei"

Concertul lecţie oferit de "Lyra" vineri seara a surprins iubitorii muzicii cu recitalul violoncelistului Alexandru Moroşanu. Deşi în program fusese anunţată o creaţie a lui Ceaikovski, Alexandru Moroşanu a dorit să ofere o delicatesă muzicală, Concertul nr. 10 pentru violoncel al lui Boccherini, o creaţie pe care o interpretează în premieră în România. "Am vrut să vă ofer un lucru inedit şi de aceea am ales acest concert, nr. 10, unul dintre cele originale compuse de Boccherini. Am ales să fac aceste lucru pentru că ştiu că meritaţi, pentru că am văzut că la Brăila publicul trăieşte muzica şi aceasta ajunge la inima dumneavoastră", a explicat violoncelistul Alexandru Moroşanu. Boccherini este compozitorul care a adus violoncelul în prim plan, el însuşi fiind un violoncelist virtuoz. Compoziţiile sale sunt deosebit de dificile şi puţini instrumentişti se încumetă să le interpreteze, pentru că se ajunge ca violoncelul să aibă o partitură asemănătoare viorii, iar Alexandru Moroşanu a oferit momente de încântare interpretând acele fraze muzicale laborioase împreună cu orchestra Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi, sub bagheta dirijorului Sorin Oancea. Performanţa sa a dovedit o profundă înţelegere a partiturii, a sentimentelor creatorului şi o tehnică aşa cum mai rar se poate vedea chiar şi pe scenele capitalei. Toate acestea au condus către o interpretare cu adevărat magistrală a unei creaţii inedite.
Concertul lecţie a vizat de această dată uvertura "Coriolan" de Beethoven. Ca şi la lecţia precedentă, dr. Nicu Teodorescu a explicat frazele muzicale, orchestra le-a exemplificat, după care orchestra a reluat bucata muzicală de la început pentru ca toţi cei din sală să-i poată aprecia frumuseţea. Spectacolul s-a încheiat cu interpretarea celor trei părţi ale Simfoniei a V-a, a Destinului, de Beethoven.

Pledoarie pentru înfiinţarea unei orchestre simfonice la Brăila

În deschiderea concertului, dr. Nicu Teodorescu a prezentat o scurtă istorie a muzicii la Brăila, evidenţiind, plin de entuziasm, numele mari ale muzicii acelor timpuri care au urcat pe scena Teatrului brăilean, precum: Adelina Patti, primadona Operei din Paris, Carlota Feliciani, primadona Operei din Milano, Lilianne De Nice, primadona Operei Mari din Londra, Alice Viardot, primadona Operei din Montecarlo, Elena Teodorini, Florica Cristoforeanu, Titta Ruffo, Serghei Şaliapin, Leopold Auer, Jan Kubelik, George Enescu, Eduard Hübsch, Emil Sauer, Maria Kefaliadi; orchestrele din Viena şi Leipzig, corul din Bratislava, cvartetul din Bruxelles şi baletul rus. Discursul său a continuat apoi cu o pledoarie emoţionantă pentru înfiinţarea unei orchestre simfonice la Brăila, punctând momentele importante când la Brăila s-a înfiinţat prima dată o orchestră simfonică, în 1858, dar şi numele primarilor care au contribuit la evoluţia muzicală a oraşului: Constantin Berlescu, Constantin Petrescu, N.N. Ionescu sau Radu Portocală, care a înfiinţat la Brăila Academia de Muzică. Nu au fost uitaţi nici primarii care nu au iubit muzica şi au fost criticaţi în ziarele vremii. În final, dr. Nicu Teodorescu a promis că va oferi lunar câte un concert, dorindu-şi însă să ofere câte unul pe săptămână, aşa cum se întâmplă în oraşe mai mici, dar care au orchestre simfonice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro