Defilare scurtă, fasole, cârnaţi şi mult fum de Ziua Naţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Defilare scurtă, fasole, cârnaţi şi mult fum de Ziua Naţională

* sute de brăileni au apreciat porţiile puse la dispoziţie de Primărie, graţie unor sponsorizări primite de la oameni de afaceri locali, printre care se numără şi Cornel Cloşcă, fratele controversatului Simion Cloşcă * mâncarea a fost gustoasă, dar grătarele improvizate au umplut atmosfera de fum

Vântul rece şi rafalele de ploaie asezonate, din când în când, cu lapoviţă şi ninsoare, au făcut ca manifestările dedicate Zilei Naţionale să se desfăşoare, ieri, la Brăila, pe repede-înainte. Ceremonialul religios a fost scurt, discursul prefectului a fost scurt şi el, iar defilarea militarilor s-a derulat cât s-a putut de repede. Autorităţile au decis că nu are rost să mai lungească lucrurile fiindcă, oricum, frigul nu prea i-a îndemnat pe brăileni să meargă să asiste la ceremonie. Publicul spectator a fost format mai mult din elevi aduşi cu şcoala, mai puţin rezistenţi în faţa intemperiilor. De altfel, frigului pătrunzător nu i-au putut rezista nici muzicanţii fanfarei Garnizoanei, care pregătiseră un moment artistic, însă au fost obligaţi să renunţe la reprezentaţie, fiindcă le îngheţaseră mâinile pe instrumentele de alamă.

După un la fel de scurt ceremonial al depunerii de coroane şi flori la statuia Ecaterinei Teodoroiu, lumea a fost invitată la tradiţionala trataţie cu fasole şi cârnaţi. Câteva sute de persoane au coborât pe faleză - destul de dificil, din cauza gheţei formate pe treptele din dreptul Ştrandului pentru Copii - şi s-au aşezat la coadă pentru a beneficia de porţia de mâncare caldă. Farfuriile de plastic, pe care se aflau fasole făcută la cazan, un cârnat fript pe grătar, două felii de pâine şi câteva bucăţele de murături, s-au distribuit fără incidente, asta şi datorită dispozitivelor de jandarmi, care au prevenit apariţia îmbulzelii şi busculaţiilor. "Foarte gustoasă, felicitări bucătarilor!", ne-a spus un mesean, care se înfrupta din fasole, la adăpostul cortului de campanie instalat de organizatori.

02ziua1Singurul aspect negativ a fost fumul gros care a persistat din cauza grătarului unde s-au fript cârnaţii. Normal ar fi ca grătarul să fi avut un dispozitiv de preluare a fumului, prevăzut cu burlan. La evenimentele organizate pe faleza brăileană nu se prea ţine cont de acest aspect, astfel că fumul devine de fiecare dată o componentă nelipsită a "petrecerii", fie că este vorba despre Zilele Brăilei sau de Ziua Naţională.

Ieri, Primăria le-a oferit brăilenilor circa 2.000 de porţii de fasole cu cârnaţi. Oficialităţile ne-au informat că nu s-a cheltuit nimic din bugetul municipalităţii, totul fiind obţinut în regim de sponsorizare. Astfel, Armata a pus la dispoziţie două bucătării de campanie, iar fasolea a fost preparată de bucătarii restaurantului "Mioriţa Com", coordonaţi de şeful lor, Corneliu Cloşcă, fratele afaceristului Simion Cloşcă, cel care a reuşit, cu largul concurs al juriştilor Primăriei, să pună mâna pe o parte din terenul Pieţei Concordia. Cloşcă a venit şi cu cârnaţii, implicit cu grătarul pe care au fost fripţi. "Selgros" a pus la dispoziţie tacâmurile de plastic, iar vinul fiert a fost oferit de omul de afaceri Costică Anghel.

02serbarSpectacolul de 1 Decembrie, ratat din cauza vremii

* copiii au cântat şi au dansat îmbrăcaţi gros, în faţa unei esplanade aproape pustii * pentru efortul lor, ei au primit de la autorităţi... fasole cu cârnaţi

Chiar dacă afară era lapoviţă şi nu era niciun spectator în faţa scenei de pe esplanadă, elevii de la Palatul Copiilor şi de la Şcoala de Arte "Vespasian Lungu" au prezentat, totuşi, un moment artistic dedicat Zilei Naţionale a României. Prima dată spectacolul a mers înainte "pentru că aşa a spus domnul primar", după care, când primarul Siminonescu a transmis prin telefon că e prea frig, să se oprească totul şi să plece copiii acasă, micuţii au ţinut neapărat să cânte.

De la Palatul Copiilor a cântat grupul vocal-instrumental "Junior", condus de prof. Marian Ciurea, de la Cercul de instrumente muzicale tradiţionale, a urmat muzică populară cu Raluca Bobe, de la Cercul de muzică populară condus de Gigi Dogărescu, iar în final a evoluat Ansamblul de muzică şi dansuri populare condus de instructorul Vasile Lipan.

Elevii de la Şcoala de Arte "Vespasian Lungu" au dorit şi ei să cânte în faţa esplanadei aproape goale. Au interpretat melodii de muzică uşoară şi populară: Braian şi Iulia Beliciu, Adnana Gâdiuţă, Iulian Pânzaru, Iulia Burcă, Mioara Manoilă şi Ioana Ene, Mihaela Iosif, Cătălin Coman, Cornel Roibu, Alexandra Pârlitul, Marioara Băcanu.

Înainte de spectacol copiilor li s-au servit porţii de fasole cu cârnaţi.

Păcat că Primăria nu a avut pregătit un "plan B" în caz de vreme rea, să lase copiii să cânte în sala Casei Tineretului. Poate că tot nu ar fi avut spectatori, dar măcar ei nu şi-ar fi pus sănătatea în pericol stând în frig şi umezeală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro