Decontul candidaților | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Parlamentarele, leu cu leu

Decontul candidaților

* competitorii electorali de la parlamentarele din decembrie anul trecut au contribuit la cheltuiala de campanie cu puțin peste 2 milioane lei * banii s-au dus, în primul rând, pe promovarea în mediul online a candidaților * astfel sectorul presă scrisă, radio, TV a căzut pe loc secund când vine vorba de preferințele aspiranților la un fotoliu de deputat ori senator * contribuția individuală pentru un loc eligibil a depășit 100.000 lei, maximul fiind atins la PNL și PMP: 130.000 lei * de altfel, cele două formațiuni au fost și cele mai cheltuitoare

 

Două milioane de lei au investit candidații brăileni la alegerile parlamentare în scrutinul din decembrie anul trecut cu speranța că vor prinde un fotoliu de deputat ori de senator. Și tot atâția bani s-au și cheltuit pentru campania electorală dinainte de scrutin. Asta arată rapoartele financiare depuse de candidați și partide la Autoritatea Electorala Permanentă, așa cum îi obligă legea pentru o transparentizare a circulației banilor pe perioada campaniilor electorale, mai ales că, în final, pentru învingători, decontarea se face tot din banii publici. Contrar așteptărilor, la fel ca și la alegerile locale din septembrie 2020, în clasamentul brăilean cu sumele cheltuite pe primul loc nu se situează PSD, ci PNL și PMP. Ca pondere în total cheltuieli, cele trei formațiuni au investit împreună cam 80%. Pe ce s-au dus banii? În principal pe publicitate electorală făcută, atenție, în mediul online. Dacă ridicăm zoom-ul de la nivel județean la nivelul regiunii de dezvoltare din care facem parte, vom vedea că suma de 2 milioane lei ne plasează undeva la coada clasamentului în care conduc județele Buzău, Galați și Constanța. Vă propunem în cele ce urmează o analiză marca “Obiectiv Vocea Brăilei”, bazată pe cifrele disponibile pe Expert Forum, cu precizarea că sumele reprezintă doar contribuția personală a candidaților la alegerile locale, adică fără eventualele sume repartizate de către organizațiile politice centrale ca suport financiar pentru propriile structuri teritoriale. După numărarea voturilor, ca urmare a procentelor obținute, își vor recupera de la bugetul de stat banii cheltuiți în campanie doar candidații sau formațiunile politice care depășesc pragul de 3% din totalul voturilor valabil exprimate, restul rămânând cu banii cheltuiți și nerecuperați.

 

Peste 148 milioane lei, la nivel național

6 ianuarie 2021 a fost termenul-limită de depunere, de către competitorii electorali care au obținut minimum 3%, din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat, a cererilor de rambursare a cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020. Potrivit datelor comunicate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și centralizate pe județe de către Expert Forum - un ONG din București înființat de experți cunoscuți în politici publice și reforma administrației -, candidații au depus, la nivel național, individual sau pe partide, deconturi în sumă totală de 148,33 milioane lei. Primele 4 formațiuni politice din clasament sunt, în ordinea valorii decontului PSD cu 43,3 milioane lei, PNL – 36,1 milioane lei, Pro România – 28 milioane lei și PMP cu 19,6 milioane lei.

 

Brăila: 2 milioane! Să trăiască, să mai dea!

Datele la nivel județean arată că nota de plată pentru parlamentarele de la finele anului trecut i-a costat pe candidați puțin peste 2 milioane lei, de altfel cam tot atât au costat și alegerile locale din septembrie 2020, doar că ordinea de la nivel central nu se respectă, cel puțin în cazul Brăilei. Practic, clasamentul local arată astfel: PNL a cheltuit aproape 0,7 milioane lei, PMP – 0,49 milioane lei, în timp ce PSD a investit 0,47 milioane lei. De asemenea, PLUS a cheltuit la Brăila cam 0,15 milioane lei, în timp ce candidații independenți, Adrian Tabarac și Neculai Calu, au cheltuit împreună 136.000 lei, cu precizarea că numai Tabarac a avut aici un aport de 130.000 lei, bani împrumutați, după cum arată documentele oficiale. Nota de plată individuală pentru cheltuielile candidaților, fie că discutăm de fotoliul de senator ori cel de deputat, s-au ridicat undeva la peste 100.000 lei, cele mai mari sume fiind înregistrate la PNL și PMP cu 130.000 lei fiecare candidat aflat pe loc eligibil în listă: Viorel Botea (PMP, Camera Deputaților)  – 130.000 lei din venituri proprii, Daniela Rădulescu (PMP, Camera Deputaților) – 130.000 lei, Doruleț Iorga (PMP, Senat) – 130.000 lei, Vasile Varga (PNL, Camera Deputaților) – 130.000 lei, Alexandru Popa (PNL, Camera deputaților) – 130.000 lei, Alexandru Bucălău (PNL – Senat) – 130.000 lei, Florin Mircea (PSD, Cemera Deputaților) – 120.000 lei, Niță Nicu (PSD, Camera Deputaților) – 100.000 lei, George Paladi (PSD, Camera Deputaților) – 110.000 lei, Ion Rotaru (PSD, Senat) – 100.000 lei și Nicușor Ciocan (PSD, Senat) – 115.000 lei.

 

Online-ul, aspirator de “bani electorali”

Pe ce s-au cheltuit banii din campanie? Potrivit acelorași date, în principal, sumele au fost cheltuie pentru mediatizarea candidaților în mediul online, dar și în presa scrisă, la radio și TV. De exemplu, PSD a mizat mai mult pe presa scrisă, radio și TV unde a plătit facturi pentru servicii de publicitate electorală în cuantum de aproape 140.000 lei, în timp ce în mediul online a investit doar 107.000 lei, iar pentru tipărituri aproape 135.600 lei. PNL a ales însă să-și promoveze candidații în mediul online, unde a pompat nu mai puțin de 353.680 lei, în timp ce în presă, radio și TV a investit aproape 97.000 lei, iar în tipărituri încă aproximativ 217.900 lei. PMP a ales să cheltuiască circa 65.000 lei pentru presa scrisă, radio, TV, 17.100 lei în mediul online, aproape 2.000 lei pe afișe electorale și 26.000 lei pe tipărituri.  Una peste alta, facturile plătite de partide pentru presa scrisă, radio și TV s-au ridicat undeva la 317.800 lei, pentru online 572.800 lei, tipărituri – 460.400 lei, afișe electorale 20.900 lei, cercetări sociologice – 48.700 lei și servicii – 254.170 lei.

Dacă ne uităm la statisticile aferente județelor din regiunea de dezvoltare din care facem parte observăm cum cele 2 milioane lei cheltuite de candidații brăileni la parlamentarele din decembrie 2020 pălesc în comparație cu județele Galați, Buzău și Constanța unde sumele depășesc pragul de 3,5 milioane lei (Galați – 3,72 milioane lei, Buzău – 3,57 milioane lei și Constanța 3,53 milioane lei). Candidații din județul Vrancea au cheltuit 2,42 milioane lei, iar singurii care au fost mai zgârciți ca brăilenii au fost vecinii de peste Dunăre, tulcenii, cu aproximativ 0,8 milioane lei.

Revenind la comunicarea celor de la AEP cu privire la decontarea sumelor cheltuite în campania electorală din decembrie anul trecut, datele oficiale arată că șapte partide politice au dreptul la subvenții pentru rezultatele obținute în urma alegerilor parlamentare: PNL, PSD, USR, AUR, PLUS, PMP, Pro România. Pentru luna ianuarie, AEP a alocat 19,8 milioane lei pentru aceste subvenții.

 

Partidul Brăila Nouă, în pagubă pentru cheltuielile electorale de la locale

* AEP a invalidat decontul de aproape 160.000 lei depus de organizația politică deoarece aceasta nu a respectat ponderea tipurilor de cheltuieli eligibile în total cheltuieli de campanie

Lovitură grea pentru unul dintre competitorii brăileni la alegerile locale din septembrie anul trecut. Autoritatea Electorală Permanentă nu a validat spre decontare cererea depusă de Partidul Brăila Nouă, pentru suma de aproape 160.000 lei. Potrivit datelor comunicate de către instituția aminitită, “în urma verificărilor efectuate echipa de control a invalidat suma de 157.152,81 lei. S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art 38 alin 2 din Legea 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale – n.r.)”.

Textul de lege la care se face referire stabilește practic care sunt cheltuielile eligibile pentru a fi subvenționate de la bugetul de stat, precum și procentele maxime pe care fiecare competitor electoral le poate aloca din bugetul de campanie: cheltuieli pentru propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă (în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală), cheltuieli pentru propagandă electorală online - 30%, pentru cercetări sociologice - 30%, afișe electorale - 20%, broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite - 50%, pentru închirierea de spații/echipamente și cheltuieli de protocol, pentru transport și cazare, asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro