Cei care nu au primit aceste formulare le pot obtine de la unitatile fiscale teritoriale sau de pe pagina de Internet a Fiscului.
Brailenii care au obtinut, anul trecut, alte venituri in afara de salarii
au la dispozitie doua saptamini sa-si depuna fisele fiscale.
Cei care au obtinut anul trecut venituri din profesii liberale si din
drepturi de proprietate intelectuala trebuie sa depuna declaratia de
venit pina pe 15 mai. Aceeasi obligatie o au si contribuabilii care
au obtinut venituri din activitati agricole sau din chirii.
Cei care au obtinut comisioane ori au desfasurat activitati in baza
contractelor sau conventiilor civile trebuie sa completeze si sa
depuna declaratiile de venit tot pina pe 15 mai.
Cum se completeaza declaratia
Primul cimp de completat dupa datele de identificare este Natura veniturilor. La aceasta categorie se bifeaza casuta corespunzatoare tipului de venit realizat, dupa caz: venituri comerciale, venituri din profesii libere sau venituri din drepturi de proprietate intelectuala, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din activitati agricole, cistiguri din transferul titlurilor de valoare (in functie de perioada de detinere a titlurilor de valoare, detinute mai mult de 365 de zile sau detinute mai putin de 365 de zile, inclusiv) sau cistiguri din operatiuni de vinzare-cumparare de valuta, pe baza de contract.
La Determinarea venitului net se bifeaza casuta corespunzatoare in functie de modul de determinare a venitului net: in sistem real, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe norma de venit. Acolo unde formularul solicita mentionarea sediului se completeaza adresa sediului sau locului principal de desfasurare a activitatii. In cazul in care activitatea se desfasoara prin mai multe puncte de lucru, se completeaza adresa sediului sau locului principal de desfasurare a activitatii.
Datele de identificare a bunului pentru care se cedeaza folosinta se completeaza numai de catre cei care realizeaza venituri din chirii si arende. Aici se inscriu datele de identificare pentru bunul a carui folosinta este cedata. De exemplu, pentru imobile se trece adresa completa (strada, numar, bloc, etaj, apartament). Pentru autovehicule se va scrie tipul, anul de fabricatie, numarul de inmatriculare, seria motorului si seria sasiului. In casuta in care se cer documentele de inchiriere se inscriu numarul sub care a fost inregistrat la organul fiscal contractul incheiat intre parti, precum si data inregistrarii acestuia. Data inceperii/incetarii activitatii se completeaza de catre cei care isi incep/inceteaza activitatea in cursul anului fiscal.
Persoanele care realizeaza venituri din activitati comerciale si/sau din exercitarea unei profesii libere determinate in sistem real completeaza Declaratia pe baza datelor din evidenta contabila. La Venit net se inscrie diferenta dintre venitul brut si cheltuielile aferente deductibile, daca venitul brut e mai mare decit cheltuielile deductibile. Daca venitul brut este mai mic decit cheltuielile deductibile, suma rezultata se trece la categoria Pierdere fiscala.
In cazul persoanelor care au venituri din proprietate intelectuala, la categoria venit brut se trece suma veniturilor de aceasta natura din toate sursele. Categoria Cheltuieli forfetare se completeaza de catre persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala si care determina venitul net pe baza cotelor forfetare de cheltuieli. Se inscrie suma rezultata prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 50% la venitul brut realizat din drepturile de proprietate intelectuala aferente operelor de arta monumentala sau prin aplicarea unei cote de cheltuieli de 40% la venitul brut realizat din valorificarea celorlalte drepturi de proprietate intelectuala.
Informatii suplimentare, la Fisc
Plicul trimis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala include, pe linga cele doua formulare ale declaratiei speciale privind veniturile realizate, ghidul de completare, scrisoarea adresata contribuabililor, precum si plicul destinat trimiterii declaratiilor la autoritatile fiscale.
Persoanele fizice va trebui ca, dupa completarea celor doua
formulare de declaratii de venit, sa introduca un exemplar in plicul
primit, pastrind celalalt document. Pentru transmiterea prin posta a
declaratiei de venit completate, populatia va trebui sa utilizeze
plicul primit, pentru care nu trebuie sa achite taxe postale.
ANAF recomanda consultarea ghidului de completare a
formularelor inaintea completarii declaratiilor. In cazul in care, dupa consultarea ghidului, mai exista nelamuriri cu privire la completarea declaratiilor de venit se pot solicita informatii suplimentare la Administratia Financiara in raza careia isi au domiciliul.
In cazul persoanelor din municipiul Braila este vorba despre Administratia Finantelor Publice, strada Brasoveni nr.36, Compartimentul Asistenta Contribuabili, camera 15. Pentru persoanele din judet, informatiile se pot obtine de la administratiile financiare teritoriale, respectiv administratiile finantelor publice ale oraselor Ianca, Faurei, Insuratei, precum si de la administratiile financiare ale comunelor Viziru, Dudesti si Movila Miresii.