* “Sunt fericit pentru victorie și îmi felicit fetele pentru munca pe care au depus-o”, a spus Jan Leslie
HC Dunărea Brăila a câștigat mai clar decât o arată scorul final, 25-21, partida din runda a 17-a a Ligii Florilor, cu Măgura Cisnădie.
A fost o partidă la discreția echipei pregătite de antrenorii Jan Leslie și Cristian Preda.
Declarații după meci:
“A fost un meci greu, știam că trebuia să câștigăm și asta a fost cel mai important pentru mine. Ce a mers bine azi cred că a fost atitudinea, am fost peste echipa adversă, în special de la început, apărarea a fost bună. Avem un program foarte încărcat, cu multe deplasări și majoritatea fetelor sunt obosite, dar acum o să avem puțin timp să ne odihnim. Câteva dintre fete merg la echipele naționale, iar după o să fim pregătiți pentru meciul următor, în martie, care este unul important, cu Rapid. A fost o perioadă grea pentru noi, dar nu o să ne plângem. Oricum, sunt fericit pentru victorie și îmi felicit fetele pentru munca pe care au depus-o. Sunt foarte mândru de ele. Și sunt foarte mândru de tot ceea ce se întâmplă la Brăila”, a declarat Jan Leslie, antrenorul echipei brăilene.
“Cred că a fost un meci bun, mai ales că am început jocul foarte bine și dur. Am fost pregătite să jucăm cu această echipă. Am conștientizat că am controlat tot, așa că ne-am relaxat natural. Cred că am jucat cât trebuia toate cele 60 de minute, nu mai mult. Sunt fericită pentru cele 3 puncte. Urmează câteva zile libere, pentru mine este și echipa națională, iar restul de fete se întorc să se antreneze fizic. De asemenea, Croația joacă contra României la Bistrița, deci sigur o să fie palpitant”, a spus Katarina Jezic, jucătoarea echipei HC Dunărea Brăila.
Elena Roșu (Măgura Cisnădie): “Meciul a fost foarte greu, din păcate încă 3 puncte pierdute, nu suntem într-o perioadă tocmai bună. Sper să reușim să găsim o soluție bună și să revenim pe drumul cel bun. În tur am învins, cu siguranță a fost același gând de victorie ca și acum, dar cum am spus, perioada noastră acum nu arată ceea ce ne dorim să obținem. Sperăm în continuare să ne adunăm și să adunăm puncte până la sfârșitul campionatului. Cred că a doua repriză a fost mai bună față de prima. Am reușit să înscriem puțin mai mult, dar din păcate asta nu a fost de ajuns”.
Bogdan Nițu (Măgura Cisnădie): “Am venit pe un teren foarte greu, unde nu se câștigă ușor. Felicit echipa, felicit echipa gazdă bineînțeles, pentru ceea ce realizează pe ambele planuri. Felicit publicul. Da, într-adevăr, acasă am câștigat, am venit cu același gând, să ne luptăm, să ne ținem de HC Dunărea Brăila. Cum spunea și Elena, trecem printr-o perioadă destul de grea la noi la echipă, avem și fete accidentate și câteva probleme interioare. Cred că astăzi a mers bine atacul, dar am avut multe greșeli în apărare, în schimb suntem mulțumiți de prestație, însă am avut un început foarte greu și probabil că în primele minute din meci, a avut loc o diferență”.
“Mulțumim tuturor suportorilor care ne-au fost alături și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei”, este mesajul clubului pentru iubitorii handbalului din Brăila.