Declarație șocantă a ministrului Vela: Când vedeți că cineva strănută și nu are mască puteți suna la 112, e în zona penalului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Declarație șocantă a ministrului Vela: Când vedeți că cineva strănută și nu are mască puteți suna la 112, e în zona penalului

Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunțat, într-un interviu pe YouTube, că o persoană care intră la metrou fără mască și strănută s-ar putea alege cu dosar penal. „Dacă nu are mască și strănută, poate avea dosar penal”, anunță ministrul Internelor.

 

„La toate gurile de metrou o sa avem și oameni de ordine. Puteți suna instant la 112 (dacă vedeți pe cineva în metrou fără mască - n.red.). Dacă nu are mască și strănută poate avea dosar penal. A avut un comportament care s-a încadrat în zona penalului și a contribuit la răspândirea bolilor cu bună știință. Adică a și strănutat și n-a avut nici mască.

Noi nu intrăm în cazarmă, vom apăra cetățenii. Vom fi prezenți în stradă și vom avea și masuri coercitive pentru fiecare faptă. Am găsit formula parlamentară pentru a nu intra în conflict", a afirmat Vela intr-o discutie pe canalul de YouTube al lui George Buhnici.

Momentul în care Marcel Vela explică ce riști dacă strănuți fără mască la metrou, la minutul 34:40

Vela explică de ce relaxează măsurile: Mirosul de primăvară, soarele, natura, te seduc

Ministrul Internelor a preciziat că decizia de introduce măsuri de relaxare din 15 mai a fost luată pentru că numărul cazurilor nu a explodat și pentru că sondajele de opinie arătau că a scăzut gradul de acceptare în rândul populației.

„Există o așteptare extrem de mare din partea populației. Totuși sunt două luni în care oamenii au rezistat, au fost eroi. Simt că eroismul fiecăruia a fost darul pe care l-a oferit întregii comunități. Este această așteptare.

Am făscut măsurători. Dacă în prima lună au acceptat măsurile, au stat acasă, peste 70% au acceptat aceste măsuri. Omul e o ființă socială, nu poți să îl ții în casă, mai ales că ce se întâmplă afară, mirosul de primăvară, soarele, natura, te seduc. Și atunci era foarte greu să mai tolereze, să mai stea într-o așteptare între patru pereți. Și, încet încet pe măsurători a scăzut gradul de acceptabilitate a condițiilor de a sta în interiorul unei locuințe”, a mai declarat Marcel Vela.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro