Declaraţiile lui Băsescu despre Senat arată că el este un pericol pentru democraţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Declaraţiile lui Băsescu despre Senat arată că el este un pericol pentru democraţie

"Este inadmisibilă jignirea adusă de şeful statului Parlamentului şi în mod special Senatului. Prin declaraţiile din 27 octombrie a.c., la TVR, preşedintele Traian Băsescu demonstrează indubitabil că este un pericol pentru democraţie. Preşedintele a adus Parlamentului grave prejudicii de credibilitate şi imagine, prin declaraţiile denigratoare şi presiunile asupra activităţii instituţiei. Afirmaţia potrivit căreia: «Senatul în ansamblul lui s-a compromis de la preşedinte de la senator. Să refuzi să adopţi legea privind mecanismul de promovare a magistraţilor de la ICCJ e descalificant», îl descalifică numai pe Traian Băsescu", transmite Sârbu printr-un comunicat de presă.
El aminteşte că potrivit Articolului 61, alineatul 1 din Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". "A submina autoritatea Parlamentului se adauga şirului de încălcări grave ale Legii Fundamentale alături de ingerinţa nepermisă în problemele executivului şi ale autorităţii judecătoreşti", mai spune Ilie Sârbu.
"Atitudinea dictatorială, prin ignorarea totală a opoziţiei, şi mai mult insultele şi jignirea adusă Senatului României contribuie la acutizarea tensiunilor dintre stat şi o societate din ce în ce mai supusă necazurilor. PSD nu poate tolera aceste depăşiri ale responsabilităţii şefului statului şi va lua atitudinea ce se impune atât la nivelul propriului partid cat şi în cadrul USL", conchide liderul senatorilor PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi, la TVR1, că Senatul s-a "descalificat" şi s-a "compromis" prin "refuzul" de a adopta legislaţia privind criteriile de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"După mine, Senatul în ansamblul lui, cu tot cu preşedinte, s-a compromis. Să refuzi - pentru că la ei a fost un refuz - să adopţi legea cu privire la crearea mecanismului de promovare şi selectare a judecătorilor pentru Înalta Curte este descalificant pentru Senat. Nu se punea decât problema găsirii unui sistem care să scoată cumetriile în procesul de promovare la Înalta Curte. Ori, Senatul s-a descalificat", a subliniat şeful statului.
Traian Băsescu a susţinut că, din punct de vedere ideologic, poate înţelege opoziţia faţă de proiectul Legii asistenţei sociale. "Şi atunci Guvernul trebuie să tragă aer în piept şi să-şi asume răspunderea pentru că asta e voinţa de modernizare a sistemului de asistenţă socială", a completat el.
"Dar când este vorba de renunţarea la un sistem arbitrar de promovare la ÎCCJ şi înlocuirea lui cu un sistem transparent, iar Senatul nu vrea, este compromis de la preşedinte până la senator obişnuit, fără funcţie, din toate grupurile parlamentare", a criticat Băsescu.
Preşedintele a menţionat că, în discuţiile cu reprezentanţii CE despre acest subiect, aceştia nu înţeleg "cum se poate compromite un parlament în aşa hal" când România e atenţionată în raportul pe justiţie la acest capitol.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro