Ieri, senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru a făcut în plenul Senatului o declaraţie politică privind realizarea, la Brăila, a unei universităţi de stat. Intervenţia senatorului este menită să vină în sprijinul colegilor din administraţia locală, care, de câteva luni, au demarat procedurile pentru deschiderea unei univesităţi de stat în municipiul nostru. "Declaraţia politică susţinută în plenului Senatului are ca scop conştientizarea, de către colegii mei senatori, a importanţei realizării unei universităţi de stat la Brăila. Am argumentat, de asemenea, de ce e nevoie de o astfel de instituţie şi de ce avem nevoie de sprijinul ministerului, guvernului şi chiar al parlamentului pentru aşa ceva. Am făcut publice şi toate demersurile autorităţilor locale pentru această acţiune şi de ce au nevoie pentru a o pune în practică", a explicat senatorul Rotaru. La rândul său, preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat că a discutat cu ministrul Educaţiei pe această temă la întrunirea liderilor PSD de săptămâna trecută, de la Călimăneşti, şi a primit asigurări că lucrurile merg într-o direcţie bună: "Noi sperăm ca până la 1 octombrie să ni se spună dacă e totul în regulă, dacă avem toate documentele care trebuie, pentru ca «Universitatea Brăila», că aşa cred că se va numi, să prindă contur", a comentat Stancu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.