Mergi la conţinutul principal
SĂ IUBIM NATURA

Decizie judecătorească: Vânătoare suspendată la 25 de specii de păsări!

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

 

Într-un articol publicat în data de 17 noiembrie 2021 (Zeci de specii de păsări amenințate de noua Lege a vânătorii!) vă aduceam la cunoștință că Parlamentul României a votat o Lege a vânătorii și a protecției fondului cinegetic care, prin promulgarea ei de către președintele țării, putea avea efecte dezastruoase asupra populațiilor de păsări ce pot fi vânate pe teritorul României.

Mai multe ONG-uri de mediu au tras atunci un semnal de alarmă cu privire la dezastrul ce ar putea urma dacă legea ar fi promulgată de președinte.

Asociația OTUS susținută de Federația Coaliția Natura 2000 și Asociația Declic a câștigat în instanță procesul pentru suspendarea aplicării legii vânătorii. Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Precizez că decizia instanței nu este una definitivă, dar este executorie și se aplică de la momentul pronunțării.

Ca urmare a acestei decizii, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare (sezonul 2021-2022), până la pronunțarea instanței de fond.

Avocata asociației OTUS a comentat astfel decizia Curții de Apel Târgu Mureș: „Din păcate, statul român a eșuat încă o dată în a se asigura că vânătoarea nu devine un pericol pentru menținerea și conservarea populațiilor de păsări, atât a speciilor de interes cinegetic, cât și a celor în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuție a speciei”.

Având în vedere decizia Curții de Apel Târgu Mureș, din data de 26 noiembrie 2021, nu mai pot fi vânate următoarele 25 de specii de păsări: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoșar, coțofană, gaiță, găinușă de baltă, gâscă de vară, gârliță mare, graur, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliță, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, stăncuță, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică.

Urmare a deciziei Curții de Apel Târgu Mureș, directorul executiv al Societății Ornitologice Române (SOR) a declarat următoarele: „Societatea Ornitologică Română (SOR)  a atras atenția de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor stabilește cotele de vânătoare nu are o bază științifică. Potrivit legii, statul român are obligația să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împușcați fără ca populația speciei respective să fie afectată. SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă și bazată pe date științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea și mortalitatea ca indicatori ai ratei de supraviețuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populațiilor speciilor admise la vânătoare”.

Nu ar fi moral și etic să vânăm aceste specii de păsări fără să existe metodologii clar reglementate care să ia în calcul argumente științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă. Este nevoie de dialog cu specialiștii din domeniu pentru ca vânătoarea să se poată desfășura fără a pune în pericol populațiile de păsări.

„Acest rezultat atrage încă o dată atenția asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente științifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare liniștit păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conștienți că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea științifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către președintele României să acționeze în beneficiul Naturii și nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a declarat președintele Asociației Grupul Milvus, Papp Tamás.

La rândul său, Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susținem în instanță demersurile Asociației OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din țara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincția unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariție”.

Curtea de Apel Târgu Mureș dispune de urgență suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare, pentru al doilea an la rând.

Situația multor specii de păsări ce pot fi vânate nu este cunoscută de către cei care aprobă aceste legi. De aceea considerăm că este nevoie de studii de specialitate, de consultarea specialiștilor în domeniu și apoi să apară o lege care să nu afecteze efectivele de păsări sălbatice.

Ca iubitori de natură nu putem fi indiferenți la ceea ce ar urma să se întâmple prin promulgarea acestei legi, de aceea spunem un NU hotărât aplicării acestei legi nedrepte.

Sursa de informare: https://www.sor.ro/decizie-judecatoreasca-vanatoare-suspendata-la-25-de-specii-de-pasari/

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro