Organismul sindical al fotbaliştilor români îşi reafirmă cu această nefericită ocazie poziţia, solicitând cu titlu de urgenţă Federaţiei Române de Fotbal (FRF) amendarea Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF)", se menţionează într-un comunicat al AFAN.
AFAN susţine că în prezent, ROAF permite "o lejeritate vecină cu inconştienţa" la nivelul organizării meciurilor, deoarece la partidele amicale nu este prevăzută obligativitatea prezenţei unei ambulanţe la teren. "Mai mult, deşi s-a clamat în multe rânduri după decesul regretatului Cătălin Hâldan că a fost înăsprit regulamentul din acest punct de vedere, nici măcar pentru jocurile oficiale nu este prevăzută o ambulanţă dotată după ultimele standarde", menţionează conducerea sindicatului fotbaliştilor.
În opinia AFAN, fotbaliştii români se expun în prezent unor riscuri mari, jucând fără a deţine poliţe de asigurare individuală de sănătate şi de viaţă viabile, dat fiind că angajatorii nu sunt obligaţi prin regulament să încheie astfel de poliţe.
Fotbalistul nigerian al echipei Delta Tulcea Chinonso Ihelwere Henry, care s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului amical disputat, duminică, la Baloteşti, a murit după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră.
"Este inadmisibil ce s-a întâmplat, e îngrozitor. Azi am avut parte de o bucurie mare, acel aur reuşit de Izbaşa la olimpiadă, dar şi de tragedia aceasta pe care chiar şi noi, cei care nu îl cunoşteam pe acel băiat, o digerăm foarte greu. E păcat. Nu caut eu vinovaţi acum, dar trebuie să înţelegem odată că avem aceeaşi climă ca Italia şi noi nu jucăm iarna. Nu e normal ca jucătorii să joace şi chiar să facă sprinturi pe căldura asta. Abia putem noi să respirăm, cu atât mai puţin ei, care aleagă", a declarat managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.