Germanul Nico Rosberg (Mercedes) a câştigat, ieri, Marele Premiu al Australiei, prima etapă a CM de Formula 1, în timp ce colegul său britanic Lewis Hamilton şi cvadruplul campion mondial german Sebastian Vettel (Red Bull) au abandonat după doar patru, respectiv cinci tururi.
Pe locul doi s-a situat australianul Daniel Ricciardo (Red Bull), iar danezul debutant Kevin Magnussen (McLaren-Mercedes) a fost al treilea, potrivit mediafax.ro.
Al patrulea a trecut linia de sosire britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes), urmat în ordine de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari) şi de finlandezul Valtteri Bottas (Williams).
Pe locurile 7-10 s-au clasat germanul Nico Hulkenberg (Force India), finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari), francezul Jean-Eric Vergne (Toro Rosso) şi rusul debutant Danil Kviat (Toro Rosso).
Rosberg a confirmat forma bună în care s-a aflat echipa sa Mercedes în testele dinaintea sezonului şi a câştigat într-o manieră categorică primul Grand Prix din noua eră a Formulei 1, ce are în prim-plan motorul turbo V6 de 1,6 litri. Germanul, al treilea la start, a plecat ca din puşcă, i-a depăşit pe cei doi piloţi aflaţi în faţa sa, Lewis Hamiton şi Daniel Ricciardo, apoi a făcut o cursă în "Vettel style", trecând linia de sosire cu un avans de aproape 25 de secunde. Victoria sa nu a fost pusă la îndoială în niciun moment, nici când, în turul 12, safety Car-ul a pătruns pe pistă, în urma unui uşor accident suferit de Bottas.
Mercedes a ratat primele două poziţii
În schimb, coechipierul său, Hamilton, pole position-ul de la Melbourne, nu a putut încheia decât patru tururi, din cazua unei probleme apărute la sistemul de aprindere al unuia dintre cilindrii motorului Mercedes. Ţinând cont de evoluţia lui Rosberg, probabil că, în absenţa acestei probleme, monoposturile Mercedes ar fi terminat pe primele două locuri ale clasamentului.
Evoluţii diametral opuse au avut şi piloţii Red Bull. Vettel, al 12-lea la start, a încheiat prematur cursa australiană, tot din cauza unor probleme tehnice. Clasat tot week-end-ul peste campionul mondial en titre, Ricciardo a ridicat tribunele în picioare pe circuitul Albert Park.
Ferrari, deşi a punctat cu ambii piloţi, nu s-a evidenţiat cu nimic la Antipozi. Vicecampionul mondial Fernando Alonso a plecat al cincilea şi a terminat al cincilea, după o cursă mediocră. Colegul său, Kimi Raikkonen a reuşit să-şi îmbunătăţescă locul de la start, 11, dar a terminat departe de podium, pe 8.
Cea mai spectaculoasă evoluţie a zilei a avut-o finlandezul Valtteri Bottas de la Williams. Clasat al nouălea în calificări, dar pe 15 în ziua startului, după o penalizare de cinci locuri în urma schimbării cutiei de viteze, Bottas a fost pilotul cu cele mai multe depăşiri. Finalndezul era deja pe locul 6 în turul 6, apoi în turul 10 a lovit uşor marginea circuitului provocând o pană la roata dreapta-spate a monopostului său şi, totodată, intrarea maşinii de siguranţă. Bottas a mers în trei roţi la boxe, a "încălţat" un nou tren de pneuri şi, după ce a ieşit pe circuit în poziţia a 16-a, şi-a reluat cursa de recuperare. Pilotul de la Williams a terminat pe locul 6, în timp ce coechipierul său Felipe Massa a abandonat în primul tur, după ce a fost scos în decor de japonezul Kamui Kobayashi (Caterham).
A doua etapă va avea loc la 30 martie, în nocturnă, în Bahrain.
Clasamentul general al piloţilor:
1. Nico Rosberg (Germania) 25 puncte
2. Daniel Ricciardo (Australia) 18
3. Kevin Magnussen (Danemarca) 15
4. Jenson Button (Marea Britanie) 12
5. Fernando Alonso (Spania) 10
6. Valtteri Bottas (Finlanda) 8
7. Nico Hülkenberg (Germania) 6
8. Kimi Raikkonen (Finlanda) 4
9. Jean-Eric Vergne (Franţa) 2
10. Daniil Kviat (Rusia) 1
Constructori:
1. McLaren 27 puncte
2. Mercedes-AMG 25
3. Red Bull 18
4. Ferrari 14
5. Williams 8
6. Force India 6
7. Toro Rosso 3