În week-end-ul trecut, la sala Polivalentă s-a derulat prima etapă a "Cupa Prieteniei" 2010 la fotbal în sală, o competiţie organizată de AS Akcent la care participă 14 formaţii.
Printre competitoare figurează atât formaţii cu tradiţie în fotbalul în sală, Amicii Boys, Giboema, Akcent, Monolit sau Phoenix, dar şi unele nou constituite cum ar fi de exemplu Timişoreana, Dinamo, Army sau Universitatea Chercea.
De asemenea, printre componenţii unora dintre aceste echipe se numără foste glorii ale fotbalului brăilean, Victor Titirişcă, Sandu Minciu, Daniel Pleşa, Vasilică Fătu, dar şi actuali jucători din Liga a III-a sau a IV-a.
Sâmbătă, în grupa A s-au înregistrat scoruri de proporţii.
În deschidere Atletic s-a impus cu 8-4 în faţa celor de la Monolit la capătul unui meci dominat de gazde, la care Daniel Voicu şi Bogdan Crăciun, cu câte o dublă fiecare, au fost principalii marcatori ai învingătorilor.
Cel de-al doilea meci a fost cel dintre Chercea City şi Universitatea Chercea. Partida a fost la discreţia echipei Universitatea, care s-a impus cu 11-2, cei mai prolifici jucători ai formaţiei învingătoare fiind Iulian Nicu şi Costel Fus.
Tot de 11 goluri a înscris şi Amicii Boys în poarta celor de la Timişoreana. Alberto Gagu, Viorel Banciu şi Marius Cojocaru au fost principalii marcatori ai învingătorilor, primii doi autori ai câte unui hat trick, cel de-al doilea al unei "duble".
Partide spectaculoase în grupa a B
Duminică, toate partidele au fost extrem de echilibrate şi cu răsturnări de situaţii.
În primul joc, graţie reuşitelor lui Ştefan Iftimie, Mircuma şi-a asigurat un avantaj de două goluri în minutul 16, însă în cele patru minute rămase până la pauză, prin Drăgan şi Ciupitu, Army a restabilit egalitatea. Repriza a doua a fost la fel de echilibrată, numai că în timp ce Army a reuşit să mai înscrie de cinci ori, adversara sa a marcat numai de trei ori, astfel că formaţia gazdă s-a impus cu 7-5.
Dinamo, cu Drogeanu şi Fătu printre titulari a reuşit să ţină piept mult mai experimentatei Giboema, cu Pleşa, Victor Titirişcă, Sandu Minciu, Samuilă, Bordei, Bratosin până în minutul 37, moment al jocului în care tabela indica un scor egal, 1-1. Fătu a dechis scorul în minutul 10, iar Valentin Niţă a egalat cu trei minute înainte de finalul primei reprize.
În repriza a doua Giboema a atacat în valuri şi cu trei minute înainte de final Daniel Pleşa a reuşit să-i aducă pe oaspeţi în avantaj, iar un minut mai târziu Fănel Badea a închis tabela marcând pentru 1-3.
În ultimul meci Akcent s-a impus cu 5-3 în faţa celor de la Phoenix.
Akcent a condus cu 3-0 la pauză, graţie reuşitelor lui Bogdan, Andrei Crăciun şi Mihăiţă Olmazu, însă în partea a doua Phoenix a avut o tresărire de orgoliu şi a egalat la 3-3 în minutul 35 după golurile înscrise de Nelu Bănică 2 şi Costel Mocanu.
Oaspeţii au dominat finalul de meci şi au mai înscris de două ori prin Romeo Preda şi Alexandru Cotigă şi s-au impus în final cu 5-3, în faţa unei formaţii care a ratat foarte multe situaţii clare în această partidă.
Rezultate tehnice:
Atletic - Monolit 8-4
Chercea City - Universitatea Chercea 2-11
Timişoreana - Amicii Boys 4-11
Army - Mircuma 7-5
Dinamo - Giboema 1-3
Phoenix - Akcent 3-5