Consilierul judeţean din partea grupului democrat liberal, Reliana Bogdan, a încheiat socotelile cu PDL Brăila şi a hotărât să părăsească scena politică. Aceasta spune că decizia vine ca urmare a transformărilor din interiorul partidului, votate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, de anul trecut. Altfel spus, "dacă nu mai eşti dorit într-un loc, e firesc să te retragi", consideră fostul preşedinte al Organizaţiei de Femei. Debarcările din partidul de centru-dreapta au continuat cu fostul membru al Biroului Permanent Judeţean al filialei PDL, Eugen Bogdan, şi cu fostul secretar -general adjunct Cristian Teodorescu, care şi-au depus demisiile tot la sfârşit de 2013. "Mai mult ca sigur, niciodată n-am să mai fac politică. Mi-am dat demisia din PDL şi implicit şi din funcţia de consilier judeţean pentru că nu mă mai regăseam acolo. Noi am venit în politică «la pachet», împreună cu soţul meu, şi împreună am plecat. La un moment dat am fost foarte bucuroasă să fac parte din acest partid. Ne-a creat prietenii noi, colaborări frumoase cu foştii colegi, dar în echipa actuală, şi nu vorbesc de domnul Nazare pentru care am aprecieri, nu ne mai regăsim. Soţul meu nu a mai reuşit să obţină un mandat în BPJ. Din ce motive nu ştiu. Adică nu i s-ar fi putut reproşa nimic ca şi activitate. Aunci când avem un principiu legat de maturitatea la care am ajuns şi nu mai eşti dorit într-un loc, e firesc să te retragi. Sper să mă remarc în plan profesional", a încheiat Reliana Bogdan.
Fosta democrat-liberală a activat ca membru PDL încă din 2008, adică fix 5 ani. Locul său în plenul Consiliului Judeţean Brăila ar putea fi ocupat de următorul candidat pe lista AVB, din partea UNPR, Gina Anton.
Amintim că la începutul lunii septembrie, fostul consilier municipal Daniel Mitrofan, fostul consilier judeţean Adrian Pintilie, dar şi Eugen Bogdan, soţul consilierului PDL Reliana Bogdan, au fost excluşi din Biroul Permanent Judeţean al filialei PDL Brăila. De asemenea, mai trebuie spus că în şedinţa ordinară a CLM Brăila din 2013, consilierul municipal Daniel Mitrofan şi-a anunţat decizia de a se retrage din administraţia locală, pe motiv că nu ar fi fost de acord cu noua echipă formată la nivelul organizaţiei judeţene. Acesta a preferat în schimb să rămână un simplu membru de partid. Tot anul trecut, Adrian Pintilie a demisionat din PDL, locul său din CJ fiind preluat de secretarul-general al PDL Brăila, Marian Sârbu.
Nazare: "Nu este întâmplătoare această demisie. Eu cred că este orchestrată"
Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv", preşedintele PDL Brăila, Alexandru Nazare, a declarat că nu este deloc îmbucurător faptul că a mai pierdut trei membri de partid şi presimte că demisiile nu se vor opri aici. Deputatul consideră, totuşi, că nimic nu este întâmplător, cu atât mai mult plecarea consilierului judeţean Reliana Bogdan din conducerea organizaţiei judeţene a PDL. "Nu mă încântă deloc să aud că lumea îşi dă demisia, mai ales din funcţii de conducere. Pe de altă parte, sunt oameni pe care acest partid s-a bazat şi care au avut şi de câştigat de pe urma lui. Pentru că au avut funcţii, au reprezentat partidul în diverse poziţii. Când e bine, toată lumea stă lângă partid. Acum, în opoziţie, la greu, nu mai este la fel, aşa cum ar trebui. Important este pentru ce îşi dau demisia? Pentru că atât în cazul domnului Mitrofan, cât şi în cazul celorlalţi, eu cred că există nişte motive întemeiate pentru care şi-au dat demisia. Cred că demisiile reprezintă şi o reacţie a sistemului. Adică, dacă au văzut că se face opoziţie serioasă, sistemul a reacţionat. Chiar vom urmări traiectoria politică a celor care şi-au dat demisia în aceste zile şi vom vedea unde ajung şi de ce au plecat mai exact," a fost reacţia liderul democrat liberal. Cât despre îmbarcarea şi debarcarea "la pachet, în şi din PDL", Nazare spune că nu este o regulă ca familiile care sunt reprezentate în BPJ-uri să rămân veşnic în funcţii: "Eu nu judec la nivel de familie, aşa cum o fac ei. Adică, îi accepţi «la pachet» sau nu".