* binecunoscuta pizzerie din Brăila a ales să marcheze evenimentul oferind 100 de cutii cu pizza copiilor
Pe 9 februarie, maeștrii pizzari din toată lumea au sărbătorit Ziua Internațională a Pizza. Evenimentul a fost marcat, ieri, și în Brăila de către echipa de la Pizzeria Arena, însă într-un mod special. Aceștia au ales ca anul acesta să împartă bucuria savurării unei pizza cu, poate, cei mai înfocați fani ai acestei bunătăți: copiii. Așa că sărbătoarea a început dis-de-dimineață, odată cu pregătirile pentru cele 100 de pizza care urmau să fie împărțite elevilor de la Școala Gimnazială Slacia Tudor. După câteva ore în care au preparat aluatul și toppingul, urmate de ambalarea și transportul acestora către școală, la ora 12.00, cutiile cu micile bucurii au ajuns la destinație.
La finalul orelor, la ieșirea din școală, echipa Pizzeriei Arena, împreună cu cea a Asociației “Pentru Adevăr”, a împărțit cele 100 de cutii, totul realizându-se cu respectarea măsurilor de distanțare și protecție, iar fiecare copil a mers apoi către casă, pentru că pizza e și mai delicioasă atunci când o împarți cu cei dragi.
Mai trebuie spus că gestul celor de la Pizzeria Arena a picat “mănușă”, în sensul că elevii școlii se află în săptămâna “Școala Altfel”, iar una dintre activitățile planificate se referă la meserii.
“Ne-am dorit de mult să organizăm o altfel de acțiune și ne bucurăm că s-a întâmplat chiar pe 9 februarie, de Ziua Internațională a Pizza. Nu am făcut acest eveniment nici pentru reclamă sau pentru a ne crește vânzările în vreun fel. Pur și simplu am făcut-o pentru sufletul nostru, dacă mă pot exprima astfel. Considerăm că e important să oferi înapoi, indiferent sub ce formă faci asta. Ne bucurăm că acțiunea a picat în săptămâna «Școala Altfel» pentru că meseria de pizzar chiar este una foarte frumoasă. Și nu am fost doar noi în această acțiune, ci și alți oameni care au fost încântați de idee și pe această cale le mulțumesc”, ne-a declarat Sorin Marin, managerul Pizzeriei Arena.