* un tânăr care a comis mai multe furturi pe raza municipiului și a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, a fost prins de polițiști
Un tânăr brăilean devenit specialist în furturi a fost săltat de polițiști și dus la închisoare. El încerca să se mai bucure de libertate deși fusese condamnat.
La data de 17 ianuarie, ora 08.00, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat, pe o stradă din municipiu, pe un tânăr de 23 de ani, din Brăila. Acesta era urmărit la nivel național. Judecătoria Brăila a emis, în data de 12 ianuarie, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an, 8 luni și 487 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În perioada mai-iunie 2016, tânărul a comis, pe raza municipiului, 8 infracțiuni de furt calificat, dintre care 2 în forma tentativei, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 8.530 lei.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați.