De parcă nu era clar: alianţă Ponta-Tăriceanu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De parcă nu era clar: alianţă Ponta-Tăriceanu

Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că intenţionează să semneze cu preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, dacă acesta nu va intra în turul II al alegerilor prezidenţiale, un acord de guvernare care va stabili că viitorul Executiv ar fi format şi din PLR, UDMR, PC, UNPR
Acordul de guvernare, care va fi aplicat în cazul în care Ponta câştigă alegerile prezidenţiale, va fi semnat imediat după primul tur al alegerilor, dacă Tăriceanu nu intră în turul II.
"Dacă domnul Tăriceanu intră în turul doi al alegerilor, vom fi nişte adversari absolut cum nu a mai văzut România, doi oameni care ne respectăm, care putem să lucrăm împreună. Dacă nu, imediat după primul tur, vom face un acord de guvernare care va spune foarte clar că noul guvern, de fapt, noul prim-ministru va fi desemnat prin acordul tuturor partidelor, PSD, PC, UNPR, UDMR, PLR, şi noul guvern va avea în compoziţia sa, cu funcţii de miniştri, secretari de stat, reprezentanţii acestor partide", a spus Ponta la Antena 3.
El a susţinut că astfel USL s-ar reface "într-o formă cât mai apropiat de cea iniţială".
Mai mult, în viziunea lui Ponta, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, se califică pentru a ocupa postul de prim-ministru, alături de alte nume de persoane care vor fi nominalizate pe 4 noiembrie, a declarat liderul PSD, Victor Ponta.
"Probabil pe 4 noiembrie vom avea o întâlnire în coaliţia de guvernare - aici intrând însă şi Partidul Liberal Reformator al lui Tăriceanu, grupul minorităţilor naţionale care susţine coaliţia de guvernare - şi vom discuta despre variantele de prim-ministru şi despre cooptarea în Guvern a PLR (...) Mă duc cu unul sau mai multe nume de posibili şefi ai Guvernului după 16 noiembrie. Vor fi publice acele nume, nu le ţinem secrete", a spus Ponta la Antena 3.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro