La centrul de la "Bălcescu" au fost arondaţi şi elevii de la Liceul de Artă, la centrul de la "Murgoci" sunt arondaţi şi elevi de la "Cerna", la "Sebastian" sunt arondaţi şi elevii de la LPS şi "Vâlsan" Făurei, la "Perpessicius" sunt şi elevi de la "Iorga" şi "Moisil", la "Brâncoveanu" sunt şi elevi de la "Gh. K. Constantinescu", "Oncescu" Ianca" şi Însurăţei, la "Ana Aslan" sunt şi candidaţi de la "Ion Ghica şi "P. S. Aurelian", la "Istrati" sunt şi candidaţi de la "Edmond Nicolau", iar la "Neniţescu" sunt candidaţi şi de la "Saligny" şi "Brâncuşi".
De remarcat este faptul că s-au înscris în plus faţă de seria curentă 317 candidaţi picaţi în anii trecuţi, cei mai mulţi fiind la centrele de la "Sebastian", "Istrati" şi "Neniţescu". Dacă restanţierii dau a treia oară toate probele bacalaureatului, trebuie să plătească fiecare 217 lei. Dacă unele probe sunt echivalate, stabilirea sumei de plată se face diferenţiat, în funcţie de numărul probelor pe care le susţine candidatul, luându-se în considerare toate cheltuielile necesare examinării fiecărui candidat, după cum apreciază Inspectoratul Şcolar Judeţean.
În zilele de 22 şi 23 iunie se va da proba orală de limba română, iar pe 24 şi 25 proba orală de limbă modernă. Pe 26 iunie se va da prima probă scrisă la limba şi literatura română, iar pe 29 iunie urmează proba obligatorie a profilului, pe care cei de la profilul real o susţin la matematică, diferite niveluri. Cei de la profilul uman dau această probă la istorie sau geografie. În ziua de 1 iulie candidaţii vor susţine proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, iar pe 2 iulie vor da proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării. Pe 5 iulie, până la ora 16.00 se vor afişa primele rezultate, iar contestaţiile se vor depune în aceeaşi zi până la ora 20.00. În zilele de 7 şi 8 iulie se depun contestaţiile, iar pe 9 iulie se vor afişa rezultatele finale.