Fiecare roman care a ajuns in America a ramas uimit de fervoarea cu care bastinasii - indiferent de rasa ori religie - respecta sarbatorile nationale. Ca e 4 Iulie ori comemorarea lui Martin Luther King sau Ziua Recunostintei, America trage pe dreapta, institutiile trag obloanele, iar oamenii se retrag pe unde pot, ca sa se bucure de ziua libera. De regula, rareori sint mai multe zile libere consecutive, asa cum e de Paste sau de Anul Nou. Cu toate acestea, e greu de imaginat ca tot ce inseamna comert sau servicii paralizeaza, asa cum se intimpla la noi.
Cine a avut de mers duminica dintr-o parte in alta a orasului a trebuit sa se multumeasca doar cu mijloacele Braicar - si acelea destul de putine - sau sa apeleze la un taxi. Operatorii privati maxi-taxi au fost foarte scumpi la vedere. E adevarat ca nici strazile nu erau prea animate si, deci, pierderile ar fi fost in cel mai bun caz zero. Daca, in prima zi de Paste, transportatorii privati au avut liber, luni a urmat constatarea ca nici comerciantii nu s-au inghesuit sa faca vinzare. Iar putinele magazine care au incercat sa sparga piata n-au avut cu ce: piinea, de exemplu, a lipsit din rafturi. Ieri, aceste lipsuri s-au remediat, mai ales ca scolile si-au reinceput activitatea. Ceea ce nu s-a intimplat in alte institutii publice pe unde doar portarul era prezent la datorie.
Tendinta romaneasca in materie de inactivitate presupune extinderea vacantei de Paste pina dupa 1 Mai - atunci cind, intre cele doua sarbatori, sint cel mult sapte zile - asa cum se intimpla la sfirsit de an, cind a devenit traditie alipirea Craciunului la Revelion. Ca sa nu mai vorbim despre reintrarea in cotidian, care se face cu mare greutate, abia dupa Boboteaza.
Din pacate, singurele locuri unde lucrurile s-au miscat cit de cit zilele acestea - desi nu in directia buna - au fost malurile Dunarii. Partea rea e ca lucrurile si casele oamenilor din preajma fluviului au fost miscate de apele care nu inceteaza sa se reverse peste si prin digurile distruse de uriasa viitura. Deznadejdea celor nevoiti sa se plece in fata naturii a coincis anul acesta cu Invierea Domnului. Este ca si cum Dumnezeu ar fi hotarit sa masoare credinta in mai multi Iovind deodata, iar testul inca nu s-a incheiat. Abia peste citeva saptamini - cind apele se vor retrage, iar oamenii se vor intoarce la casele lor - vom cunoaste dimensiunile dezastrului. Pina atunci, traim in doua Romanii: una sub ape, alta sub lene. Si cica vine Ziua Internationala a Muncii. Prilej cu care, desigur, se va mai lenevi citeva zile.
Cine a avut de mers duminica dintr-o parte in alta a orasului a trebuit sa se multumeasca doar cu mijloacele Braicar - si acelea destul de putine - sau sa apeleze la un taxi. Operatorii privati maxi-taxi au fost foarte scumpi la vedere. E adevarat ca nici strazile nu erau prea animate si, deci, pierderile ar fi fost in cel mai bun caz zero. Daca, in prima zi de Paste, transportatorii privati au avut liber, luni a urmat constatarea ca nici comerciantii nu s-au inghesuit sa faca vinzare. Iar putinele magazine care au incercat sa sparga piata n-au avut cu ce: piinea, de exemplu, a lipsit din rafturi. Ieri, aceste lipsuri s-au remediat, mai ales ca scolile si-au reinceput activitatea. Ceea ce nu s-a intimplat in alte institutii publice pe unde doar portarul era prezent la datorie.
Tendinta romaneasca in materie de inactivitate presupune extinderea vacantei de Paste pina dupa 1 Mai - atunci cind, intre cele doua sarbatori, sint cel mult sapte zile - asa cum se intimpla la sfirsit de an, cind a devenit traditie alipirea Craciunului la Revelion. Ca sa nu mai vorbim despre reintrarea in cotidian, care se face cu mare greutate, abia dupa Boboteaza.
Din pacate, singurele locuri unde lucrurile s-au miscat cit de cit zilele acestea - desi nu in directia buna - au fost malurile Dunarii. Partea rea e ca lucrurile si casele oamenilor din preajma fluviului au fost miscate de apele care nu inceteaza sa se reverse peste si prin digurile distruse de uriasa viitura. Deznadejdea celor nevoiti sa se plece in fata naturii a coincis anul acesta cu Invierea Domnului. Este ca si cum Dumnezeu ar fi hotarit sa masoare credinta in mai multi Iovind deodata, iar testul inca nu s-a incheiat. Abia peste citeva saptamini - cind apele se vor retrage, iar oamenii se vor intoarce la casele lor - vom cunoaste dimensiunile dezastrului. Pina atunci, traim in doua Romanii: una sub ape, alta sub lene. Si cica vine Ziua Internationala a Muncii. Prilej cu care, desigur, se va mai lenevi citeva zile.
