De ieri, Ilie Deca a ramas fara postul de director la Finante | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ieri, Ilie Deca a ramas fara postul de director la Finante

Ieri, lui Ilie Deca i-a expirat oficial interimatul la conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice Braila. Cu toate acestea, el se afla tot in fruntea Finantelor, pina cind Ministerul de resort va lua o decizie in acest sens. Aceasta dupa ce Deca a pierdut definitiv si irevocabil procesul cu Ministerul Finantelor Publice astfel incit demisia pe care singur a semnat-o in 2005 - cerindu-se intr-un post inferior - a ramas in vigoare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei s-a pronuntat in iunie a.c., respingind, pe fond, actiunea lui Ilie Deca, actiune in care acesta solicita revenirea asupra demisiei sub pretextul ca ar fi fost determinat sa paraseasca postul. Culmea, Ilie Deca a fost numit interimar la conducerea Finantelor brailene, printr-un ordin al ministrului, emis ulterior deschiderii procesului.
Mai apoi, Deca a cerut aminarea sustinerii unui concurs pentru postul pe care-l ocupa provizoriu, pina la o decizie definitiva a instantelor. Acum, potrivit prefectului Nicolae Mitroi, Ministerul Finantelor Publice si ANAF urmeaza sa stabileasca data la care se va da concursul. Ministerul sustine insa ca va stabili data concursului atunci cind decizia Curtii Supreme va ajunge si pe masa ministrului de Finante.

Interimatul interimatului

Incepind de ieri, Ilie Deca nu mai este nici macar interimar la conducerea Finantelor brailene. Inca nu se cunoaste, nici macar la nivelul esalonului superior, la Minister, care mai este statutul lui Deca la Finante. Cert este ca, ieri, acesta se afla intr-o sedinta, tot in postura de sef. Acestuia i-a expirat mandatul, iar pentru ocuparea postului respectiv, prin punerea in aplicare a unei decizii a Curtii Supreme, Ministerul Finantelor Publice si ANAF vor organiza un concurs. Potrivit deciziei nr. 2.143 din 8.06.2006, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, Ilie Deca a pierdut procesul pe care l-a deschis, in octombrie trecut, initial la Curtea de Apel Galati - unde a si cistigat - impotriva Ministerul Finantelor Publice, in sensul ca demisia pe care o inaintase in acelasi an a ramas in picioare: "Admite recursul (formulat de Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice Galati - n.r.), modifica sentinta atacata (aceea a Curtii de Apel Galati, prin care se respingea demisia lui Deca - n.r.) si pe fond respinge actiunea".
Reamintim ca Deca si-a dat demisia in vara lui 2005, propunindu-se sef la Serviciul "Mari contribuabili", dupa care, la scurt timp, si-a dat superiorii in judecata, solicitindu-le sa revina asupra demisiei sale si sa-l reinscauneze sef la Finante, pe motiv ca ar fi fost determinat sa isi inainteze demisia. Curtea de Apel Galati i-a dat cistig de cauza, printr-o sentinta executorie, insa Deca a fost numit iarasi sef, interimar de asta data, printr-un ordin al ministrului Finantelor, cu sase luni in urma.
La data la care a aflat ca Ministerul a cistigat procesul cu Ilie Deca, Ionut Popescu, fost ministru de Finante, in vremea caruia incepuse "Cazul Deca", ne-a declarat: "Marea mea surpriza este, in acest context, cum a cistigat dl. Deca in prima instanta, la Galati, in conditiile in care dumnealui si-a dat demisia, si-a scris-o cu mina lui, solicitind sa fie mutat intr-o alta functie. Cazul “Deca” este unic in analele Ministerului. N-am pomenit asa ceva, sa-ti dai demisia si apoi sa iti retragi demisia. Este o ciudatenie. Decizia Inaltei Curti este fireasca in aceste conditii".
De atunci, Deca a fost interimar pe functia din care isi daduse demisia si pe care, altminteri, o revendica si in instanta. Pentru aminarea unui eventual concurs pe acest post, Deca a solicitat emiterea unei ordonante presedintiale si a obtinut o derogare, pina la pronuntarea definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Justitie si Casatie. Ieri, insa, lui Deca i-a expirat si mandatul de interimar la conducerea Finantelor brailene.

"Expirarea mandatului e o problema personala"

Potrivit prefectului Nicolae Mitroi, contactat ieri de reporterii nostri, "Ministerul Finantelor si ANAF urmeaza sa stabileasca o noua data pentru sustinerea concursului pentru ocuparea functiei de director executiv la Directia Finantelor din Braila. Daca s-ar fi stabilit data concursului, in mod cert, am fi fost contactati pentru a delega pe cineva care sa faca parte din comisia de examinare, asa spune legea".
Ilie Deca, in schimb, a fost zgirzit in declaratii: "Expirarea mandatului e o problema personala. De ce ma intrebati?! Sint intr-o sedinta si nu pot sa vorbesc cu dumneavoastra".
Reamintim ca jurnalistii nostri au sesizat in mai multe rinduri, chiar si la Ministerul Finantelor si la ANAF, o serie de fisuri existente in declaratia de avere a lui Ilie Deca, dar si faptul ca acesta este in conflict de interese, una dintre firmele fiului sau avind sediul chiar acasa la seful Finantelor. Mai mult, felul in care Ilie Deca si sotia, Geta, referent la Finante, au achizitionat un teren in oras, teren declarat fara mostenitori si intrat in posesia Finantelor, a constituit subiect de cercetare penala, insa vechea comanda a Politiei a propus neinceperea urmaririi penale. N-a contat nici macar faptul ca pentru terenul respectiv, la un moment dat, Deca avea doua acte de proprietate: acte in care se mentioneaza ca Ilie Deca, director, vinde lui Ilie Deca si sotiei sale un teren cu o casa devenita "demolabila", cel putin in hirtii, cu vreo 60 de milioane de lei vechi.
Intre timp, Deca si-a terminat o vila pe Stefan cel Mare, iar fiii sai si-au mai deschis o firma. Nimic din toate acestea nu a atras atentia organelor de cercetare penala, dar nici Ministerului Finantelor Publice.
Surse oficiale din Ministerul Finantelor ne-au confirmat, ieri, ca inca nu s-a stabilit data la care va avea loc concursul pentru ocuparea postului de director executiv la Directia Generala a Finantelor Publice Braila, tocmai fiindca decizia Inaltei Curti de Justitie si Casatie nu a ajuns si la Minister.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro