De fapt, fiul lui Tică Valutistu nu există! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De fapt, fiul lui Tică Valutistu nu există!

Ani la rând am trăit într-o minciună de proporţii galactice. S-a scris prin ziare că de-acum celebrul Tică Valutistu, care a apărut cu poză inclusiv la televiziuni, aşadar acest Tică Valutistu ar avea un fiu. Iar la spulberarea acestui mit au contribuit poliţiştii şi procurorii care au instrumentat degeaba aşa-numitul dosar “’Afacere cu câini periculoşi”.

Pe scurt, în data de 16 noiembrie 2018, la o descindere la fiul lui Tică Valutistu, poliţiştii au constatat că acesta deţinea 46 de câini periculoşi (din rasele Pitbull, Boerbull, Bandog). În mod ciudat, până să ajungă dosarul la Parchet, din această constatare nu a mai rămas nimic. În sensul că din cei 46 de câini periculoşi abia dacă au fost zăriţi câteva exemplare canine agresive. De fapt, nu a mai rămas nici un exemplar agresiv, căci între timp a fost clasat dosarul în care fiul lui Tică Valutistu era acuzat că deţine câini de luptă. Altfel spus, pe drumul de la Poliţie la Parchet cei 46 de câini de luptă s-au transformat în maidanezi, de am putea spune că fiul lui Tică Valutistu nu este un crescător de câini de luptă, ci un militant pentru drepturile căţeilor fără stăpân.

Mergând însă pe firul ilogic al dosarului instrumentat de poliţişti şi procurori, am putea concluziona că dl. Valutistu jr. nu doar că NU a crescut vreodată câini de luptă, ci că acest tânăr NU există. Da, fiul lui Tică Valutistu nu există, iar cel la care poliţiştii au descins era, de fapt, un misionar, un propovăduitor al Bibliei.

Autorităţile parcă şi-au făcut un obicei din a nega evidenţa. Ceea ce nouă, tuturor, ni se pare negru, este alb în ochii autorităţilor. Autorităţi care, deşi sunt plătite din banii noştri, îşi permit să ne mintă pe banii noştri, adică din bani publici. Bine, în cazul fiului lui Tică Valutistu este posibil ca aceste autorităţi să fi fost plătite din alţi bani, dar despre asta cu altă ocazie. (Burtică VALUTISTU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro